Un om al străzii și-a dat foc chiar în Centrul Capitalei! Bărbatul de 33 de ani a fost transportat la spital

Publicat: 09/12/2022 | 14:16
Un bărbat de 33 de ani din Capitală și-a dat foc. Sursă foto: S.M.U.R.D.

În data de 9 decembrie, un bărbat din Capitală s-a stropit cu alcool, apoi și-a dat foc. Incidentul a avut loc chiar pe Strada Ion Ghica nr 3, Sector 3, București. Potrivit S.M.U.R.D., individul era în stare de ebrietate și locuia pe străzi. 

Multe sunt cazurile în care persoanele fără adăpost ajung în situații extreme. Faptul că trăiesc pe străzi și nu au confortul psihologic al unei case îi împinge adesea spre dependențe de alcool sau substanțe interzise. Potrivit studiilor efectuate în ultimii ani, cei care locuiesc în astfel de condiții ajung la un proces treptat de dezumanizare, motiv pentru care este aproape imposibilă reintegrarea lor în colectivitate.

Un nou incident cu o persoană fără adăpost a avut loc vinerea aceasta, în Centrul Capitalei. Conform informațiilor transmise de S.M.U.R.D., un bărbat de 33 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, s-a stropit cu alcool, apoi s-a autoincendiat.

(CITEȘTE ȘI: Ahmed Sami El Bourkadi, principalul suspect al dublei crime din Iași, și-a dat foc în închisoare. Studentul marocan se află în stare gravă)

Un om al străzii și-a dat foc în Centrul Capitalei

Bărbatul de 33 de ani și-a dat foc în mijlocul zilei pe Strada Ion Ghica. Persoana se află în stare de conștientă și a fost transferată către Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din Calea Griviței nr. 218, Sector 1. Înainte de a ajunge la spital, bărbatul fără adăpost a primit, la locul incidentului, îngrijire din partea unui echipaj de paramedici de la S.M.U.R.D.

Un caz similar a avut loc în urmă cu doi ani, când un om al străzii din  Prundu Bârgăului, Bistrița-Năsăud, și-a dat foc în fața unui hotel. Cu un corp ars în proporție de 80%, bărbatul de aproximativ 40 de ani nu a putut fi salvat, murind după o săptămână la spital.

(CITEȘTE ȘI: Un bărbat și-a dat foc la casă, de teamă să nu fie părăsit: ”Eram supărat…”)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult