Un pacient al Spitalului Obregia s-a spânzurat în baie! A folosit pantalonii de pijama

Publicat: 14/02/2019 | 20:29

Un mai vechi pacient al Spitalului de Psihiatrie a încercat să se spânzure, joi, într-una din băile spitalului. Bărbatul a supravieţuit şi a fost preluat în stare foarte gravă de un echipaj SMURD, scrie Libertatea.

Omul a încercat să-şi curme viaţa folosind pantalonii de pijama şi a ales un loc unde nu existau camere de luat vederi.

„Pacientul a fost găsit aproximativ 20 de minute mai târziu și resuscitat de urgență de medicii și asistentele din camera de gardă. Apoi, a fost preluat de un echipaj SMURD. Ar trebui să fie la anestezie și terapie intensivă la Spitalul Bagdasar-Arseni, fiindcă este cel mai apropiat de noi”, a declarat dr. Eduard Motoescu, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie.

Pacientul, cunoscut deja cu afecțiuni psihice, a fost internat chiar marți de familie și poliție. Aceasta a fost însă prima dată când a încercat să se sinucidă.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult