Un pilot american si-a pierdut mintile in timpul unui zbor: „Atentie, ne prabusim!” El a bagat in sperieti 135 de pasageri

De: Cancan
Publicat: 29/03/2012 | 00:00
Interventie. Capitanul Clayton Frederick Osbon (49 de ani) a fost dus la o clinica imediat dupa aterizarea de urgenta

O cursa aeriana Jetblue de la New York la Las Vegas, cu 135 de persoane la bord, a aterizat de urgenta la Amarillo, Texas, dupa ce comandantul a luat-o razna in timpul zborului. Pasagerii au povestit ca, la un moment dat, capitanul Clayton Frederick Osbon, in varsta de 49 de ani, a iesit din toaleta si a inceput sa strige, cu spume la gura, ca in avion se afla o bomba si i-a indemnat pe calatori sa-si spuna rugaciunile. „Irak, Al-Qaida, terorism, ne vom prabusi”, a urlat capitanul – dupa cum a povestit o pasagera, Heidi Karg. Imediat dupa aceea, el s-a indreptat spre cabina, insa copilotul ii inchisese usa. A inceput sa bata cu pumnii in usa, pentru a fi lasat inauntru. Cum copilotul nu i-a deschis, Osbon a luat-o la sanatoasa printre scaune, tipand si agitandu-se ca un descreierat. „Parea sa fi innebunit. Stiam cu totii ca, daca va reveni in cabina, ne vom prabusi”, a spus un alt pasager, Gabriel Schonzeit. In cele din urma, capitanul a fost imobilizat de patru pasageri, iar avionul a aterizat de urgenta. Dupa aterizare, autoritatile l-au preluat pe Osbon si l-au transportat cu ambulanta la o clinica pentru a i se face examinari medicale. Un alt pilot a urcat la bordul avionului la Amarillo, pentru a-l inlocui pe cel care si-a pierdut mintile.