Un polițist a fost surprins plângând la locul crimei din Timișoara! Bărbatul a încremenit când a văzut-o pe fetiță cu venele tăiate în cadă

Publicat: 15/03/2018 | 11:24

Crima din Timișoara a șocat o țară întreagă! În timpul cercetării la fața locului, un polițist a fost fotografiat plângând. Când a intrat în casa în care fetița de numai patru ani a fost ucisă cu sânge rece de mama ei, criminalistul nu s-a putut abține. Oana Neț i-a tăiat venele fiicei sale și a înecat-o în cadă, marți seară (13 martie). Apoi, femeia a băut erbicid, dar s-a răzgândit și le-a spus polițiștilor să o ducă la spital. Doctorii i-au salvat viața și urmează să fie audiată.

Un polițist criminalist care a ajuns în casa unde a avut loc crima a fost surprins în timp ce plângea din cauza scenelor oribile pe care le-a văzut. Chiar dacă prin natura meseriei a văzut o serie de cazuri oripilante, acest caz l-a lăsat fără cuvinte. Nu și-a putut stăpâni lacrimile când a văzut-o pe fetița moartă.

Vecinii spun că mama criminală era topită după fetița ei

Crima a avut loc în timp ce soțul educatoarei era plecat la serviciu. Oana Neț s-a încuiat în baie și a ucis-o pe micuță. Tatăl fetiței este în stare de șoc și acum. Nu îi vine să creadă ce s-a întâmplat și nu știe ce putea face pentru a opri tragedia.

„Primul lucru fugea la mama…Îi zicea…mami, am venit să te pup și să-ți spun cât te iubesc. Relația dintre mamă și fiică aș putea spune că era mai apropiată decât tată și fiică”, a spus Marius Neț, soțul femeii care și-a ucis fetița.

Vecinii susțin același lucru. Educatoarea avea o relație extrem de apropiată de fetiță. Ei spun că Oana Neț își adora copilul. Îi spunea prințesă și nu avea ochi decât pentru ea. Polițiștii trebuie să afle motivele care au determinat-o pe femei să recurgă la un asemenea gest.

 

Angie Voicu