Un pompier de la ISU Mehedinţi, rănit într-un incendiu, are nevoie de ajutor

Publicat: 08/07/2019 | 12:06

ISU Mehedinți a anunțat că susține campania de întrajutorare a pompierului Mihai Sfetcu, grav rănit în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu: „Salvați un salvator!”

 „A ales să devină pompier pentru că a considerat că în felul acesta le poate fi alături semenilor încercați de soartă, reușind să aducă zâmbetul pe chipurile celor care au câștigat lupta pentru viață, suferind atunci când nu a mai putut face nimic pentru cei mai puțin norocoși, aducând recunoștința în sufletul celor care riscau să piardă totul și trăind sentimentul că a făcut tot ce ținea de el pentru a îndeplini misiunile încredințate.

A fost în linia întâi în multe situații-limită, când succesul misiunilor a depins și de deciziile luate de el, colegul nostru fiind comandant de echipaj. Deși a acționat de fiecare dată calculat, protejându-și camarazii, o răsturnare de situație l-a transformat din salvator în victimă. Într-o clipă, focul pe care-l învinsese de atâtea ori i-a provocat răni adânci la nivelul corpului, dar și în suflet, făcându-l neputincios și dependent de specialiști și familie”, spun reprezentanţii ISU Mehedinţi.

„Ajutați-ne să-l ajutăm pe Mihai!”

Mihai are nevoie de sprijin financiar.

„Nici noi colegii nu am stat deoparte… deși nu i-am fost fizic aproape, rugăciunile noastre s-au îndreptat permanent către camaradul nostru, pe care nu-l vom lăsa niciodată de izbeliște. Prin strângerea unei sume de bani, am vrut să-i fim aproape, încercând să contribuim la ameliorarea stării de sănătate.
În continuare, sprijinim demersurile întreprinse de doamna Monica Althamer și domnul Radu Dabela pentru întrajutorarea colegului nostru, rugându-vă pe dumneavoastră să vă alăturați și să donați în cadrul CAMPANIEI de strângere de fonduri SALVAȚI UN SALVATOR: pompierul Mihai Sfetcu!
ÎMPREUNĂ putem să reînviem speranța și să readucem un SALVATOR acolo unde îi este locul: ÎN ECHIPA POMPIERILOR, în rândurile celor pentru care viața este mai frumoasă atunci când ajută.
AJUTAȚI-NE SĂ-L AJUTĂM PE MIHAI!
SALVAȚI UN SALVATOR!”, au mai declarat reprezentanţii  ISU Mehedinţi.

RO02BTRLRONCRT0508661801

Titular cont: SFETCU CRISTIANA (soția)

SWIFT: BTRLRO22MHA (Mehedinţi branch)