Un poștaș din București nu s-a mai abținut și a dat iama în pensiile bătrânilor. A jucat zeci de mii de lei la păcănele

Publicat: 19/11/2023 | 16:25
Un poștaș bucureștean a jucat pensiile la păcănele!

Să vezi și să nu crezi! Un poștaș din București a ajuns în vizorul oamenilor legii, după ce a jucat zeci de mii de lei, care constituiau pensiile mai multor români, la păcănele! Își însușise peste 140.000 de lei, 90.000 de lei din suma respectivă fiind jucați la o sală de jocuri de noroc din Sectorul 5. Detaliile se află mai jos, în articol.

Un poștaș din București a intrat în atenția oamenilor legii, după ce a luat banii pensionarilor și i-a jucat la păcănele. Incidentul a avut loc în luna august a acestui an. Atunci, poștașul bucureștean ar fi trebuit să își execute atribuțiile de serviciu. Mai cu seamă, să distribuie pensiile către seniori.

Însă, acest aspect nu s-a întâmplat. Poștașul bucureștean și-a însușit peste 140.000 de lei, iar 90.000 de lei din suma aceasta i-a jucat la o sală de jocuri din Sectorul 5. Vă arătăm, mai jos, ce au transmis procurorii.

„Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul P.G., în calitate de factor poştal – funcţionar public cu atribuţii de gestionar – în cadrul unui oficiu poştal din municipiul Bucureşti aparţinând Companiei Naţionale Poşta Română SA. – societate comercială naţională de interes public cu capital majoritar de stat, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la data de 09.08.2023, în jurul orelor 10.00, şi-a însuşit suma de 141.960 lei.

Sumă pe care a primit-o în gestiune, în vederea distribuirii pensiilor către persoanele îndreptăţite şi a folosit-o în interes personal”, au afirmat procurorii.

Vezi și PENSII FĂRĂ NUMĂR! UN POȘTAȘ S-A ÎMBĂTAT ȘI A ÎMPĂRȚIT BANII PENSIONARILOR CLIENȚILOR DIN BARUL ÎN CARE SE CINSTEA

Un poștaș din București a plecat cu banii pensionarilor, pentru a-i juca la păcănele, în Sectorul 5

În acest sens, poștașul din București a ajuns în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pe numele său fiind dispusă trimitea în judecată, sub control judiciar. Este acuzat pentru fals material în înscrisuri oficiale, delapidare și uz de fals. Mai mult decât atât, procurorii au arătat că poștașul bucureștean a falsificat semnătura de primire a 3 beneficiar de mandate pentru plata pensiilor. A falsificat semnătura și în cazul unui beneficiar de mandat plată prestaţii asistenţă socială. Este vorba despre o alocație care trebuia să fie plătită pentru luna iunie.

„Totodată, în perioada iulie-august 2023, inculpatul a falsificat semnătura de primire a trei beneficiari de mandate plată pensie, pensii ce urmau a fi achitate pentru luna august 2023. Precum şi semnătura de primire a unui beneficiar de mandat plată prestaţii asistenţă socială – alocaţie ce urma a fi achitată pentru luna iunie 2023.

După care a folosit cele patru mandate astfel falsificate, în cadrul angajatorului, pentru a crea aparenţa că a achitat beneficiarilor de drept sumele de bani consemnate pe aceste înscrisuri oficiale, deşi în realitate îşi însuşise banii în scop personal”, se mai arată despre acest caz, potrivit digi24.ro.

Vezi și POȘTAȘ DIN ALBA-IULIA, CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE DUPĂ CE A FURAT PENSIILE UNEI BĂTRÂNE. INDIVIDUL A COMPLETAT TOATE DOCUMENTELE ÎN FALS

Nu este prima oară când un poștaș fuge cu banii

Nu este prima oară când au loc astfel de incidente în care sunt implicați poștași. De exemplu, în luna noiembrie a anului trecut, un poștaș din Chiajna a fugit cu 280.000 de lei. Banii trebuiau să ajungă în posesia vârstnicilor. Era vorba despre un bărbat de 30 de ani. Atunci, polițiștii au plecat pe urmele făptașului.

Ulterior, s-a aflat că aproape 40.000 de lei din suma mai sus menționată au fost jucați la păcănele, în restaurant și pe haine. În plus, când a fost prins, le-a zis polițiștilor că voia să se distreze cu prietenii. Tânărul era proaspăt angajat al Poștei Române.