Un preot din Constanţa a fost condamnat după ce a condus băut şi a făcut accident! Reacţia ÎPS Teodosie este fabuloasă: „De la un pahar de limonadă…”

De: Cancan
Publicat: 05/10/2017 | 12:34

Ieri a fost luată o decizie în instanţă, de a-l condamna la un an şi opt luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, însă acest verdict nu este unul definitiv. Mai mult decât atât, i s-a interzis ca timp de doi ani de zile să mai conducă şi să ocupe funcţii publice. „I s-a întunecat mintea de la un pahar de limonadă! Avem şi martori pentru asta, limonada aceea conţinea în ea ceva necurat! El este omul cuminte pe care nu l-a văzut nimeni clătinându-se până ce nu i-a pus cineva gând rău.

Dar Dumnezeu a mers cu el, l-a apărat şi iată că acum este omul bun care trebuie să rămână alături de noi. Dumnezeu i-a iertat pe tâlhari, pe desfrânate şi toţi ucigaşii. Oare nu putem să iertăm noi o greşeală făcută prin altceva şi care a fost pusă pe seama acestui om?”, este declaraţia incredibilă a ÎPS Teodosie, atunci când i-a luat apărarea în public preotului. De asemenea, imediat după accident, Valeriu Roman a avut o reacţie ce a stârnit revolta constănţenilor. Într-unul dintre automobilele lovite au fost răniţi doi adolescenţi, iar atunci când mama acestora s-a dus spre el să îi ceară socoteală, acesta i s-a adresat într-un mod vulgar: „Ce te uiţi, fă proasto?”.