Un primar din Botoșani este infectat cu noul coronavirus

Publicat: 20/10/2020 | 18:58
Un primar din Botoșani este infectat cu noul coronavirus

Sorin Marian Gînga, primarul de la Văculești, județul Botoșani are coronavirus. Bărbatul nu este spitalizat și spune că starea lui e bună.

Edilul spune că a respectat toate măsurile de distanțare socială, însă, cu toate acestea, a început să aibă simptomele infectării cu noul coronavirus.

Citește și: Apelul făcut de OMS către statele din Europa: ”Puneţi cazurile de contact în carantină”

„M-am testat și s-a confirmat: sunt infectat. În urma analizelor s-a constatat că „dețin” o formă ușoară care nu necesită spitalizare ci doar carantină la domiciliu. Încă nu au fost confirmate pozitiv alte persoane cu care am intrat în contact în ultima săptămână și sper să nu se confirme.

Totuși vă recomand să mă anunțați dacă aveți simptome. Deocamdată nu e cazul să vă panicați. M-am autoizolat la timp. Deocamdată este cazul să respectați cu adevărat măsurile igienico-sanitare. Vă doresc multă sănătate la toți!!!”, a spus pe pagina sa de socializare primarul Sorin Marian Gînga.

Situația COVID-19 din România

Până astăzi, 20 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 186.254 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 134.395 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.400 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

65 de decese

În intervalul 19.10.2020 (10:00) – 20.10.2020 (10:00) au fost raportate 65 de decese (34 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Nu rata: Coronavirus România 20 octombrie. Nou record la ATI! Câți s-au infectat în ultimele 24 de ore