Un profesor de matematică este acuzat că a trimis mesaje indecente unei eleve! Conducerea școlii îi ține parte cadrului didactic

Publicat: 19/01/2021 | 15:55

Un profesor de matematică, de la un liceu din Piatra Neamț, este acuzat că a trimis mesaje indecente unei eleve. Mai mult, când tânăra a reclamat comportamentul acestuia către conducerea unității de învățământ, tot ea a fost găsită vinovată.

Un caz revoltător a fost făcut public de către organizația Rise Project. Un profesor de matematică a „bombardat” o elevă cu mesaje indecente. Acestea îi cerea tinerei fotografii cu ea în tot felul de ipostaze, o complimenta și îi promitea recompense dacă îi îndeplinea dorințele.

„Credeam că trimiți o poză cu tine goală, că de matematică sunt sătul”; „La mate nu am pus niciodată 2 și 3 la elevele frumoase. Cel puțin nota 6, întotdeauna.”, sunt doar câteva din mesajele pe care tânăra le-a primit.

Sătulă de insistențele profesorului și speriată de atitudinea acestuia, fata și-a făcut curaj și a adus în atenția conducerii unității de învățământ ce se întâmplă. Însă situația a fost ignorată, iar cadrul didactic dezvinovățit. O persoană din conducere i-a spus că hărțuirea sexuală nu avut loc în incinta liceului, așa cu nu are ce să facă. Mai mult, a acuzat-o pe tânără că la instigat pe bărbat pentru că i-a dat contul de Facebook și a vorbit cu acesta.

„Trebuia să facă plângere la poliție că este agresată. Regulamentul școlar nu-mi permite să văd ce face omul în viața lui privată, seara.”, a spus conducerea școlii potrivit sursei citate.

De la agresiune sexuală la amenințări

Mai mult, după ce tânăra a dezvăluit cele întâmplate, profesorul a aflat imediat și a trecut de la agresiune sexuală la amenințări. Acesta a încercat să o sperie pe tânără și să o facă să dea înapoi lăudându-se cu influența pe care o are și jignind-o.

„Era o oră târzie și am tras singur două damigene de vin […] deci eram în timpul liber când pot agăța câte c***e vreau.”;  „Sunt strănepot de judecător, frate de grefier, iubitul unei persoane din justiție, frate de polițistă”, a spus profesorul.

După toată această, directoarea liceului a susținut că nu știa nimic din cele întâmplate și că va demara o anchetă.