Un șofer a intrat cu mașina în mulțimea dintr-o stație de autobuze din Chișinău. O persoană a murit

De: Cancan
Publicat: 12/06/2019 | 14:33

Mai multe persoane au fost rănite, iar una a decedat, după ce un șofer a lovit mai mulţi pietoni pe strada Sarmizegetusa din sectorul Botanica al Capitalei.

Aceștia se aflau la stație, așteptau transportul public. Astfel, un bărbat în vârsta de 55 de ani, în urma traumelor primite în urma accidentului rutier a murit la fața locului , iar o femeie de 36 de ani și copilul de 2 ani au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor preliminare, șoferul în vârstă de 22 de ani a pierdut controlul volanului. Nu se cunoaște dacă acesta a consumat băuturi alcoolice.

Poliția investighează cazul producerii accidentului, scrie publika.md.