Un submarin cu 44 de oameni la bord a dispărut: ”Poate fi vorba…”

De: Cancan
Publicat: 17/11/2017 | 21:54

”Nu am putut încă să-l găsim şi nici să stabilim vreun contact, vizual sau radar, cu submarinul «Ara San Juan», al cărui port de ataş este baza navală de la Mar del Plata”, a declarat, într-o conferinţă de presă Enrique Balbi, un purtător de cuvânt al Marinei.

”Să fim prudenţi”, pentru că ”nu ştim ce s-a întâmplat. Nu vreau să dramatizăm acest caz”, a îndemnat el, scrie news.ro.

Submarinul a plecat de zece zile de la Mar del Plata, un oraş situat la 400 de kilometri sud de Buenos Aires, către Ushuaia, situat la 3.200 de kilometri mai la sud, unde a stat trei zile, după care a pornit înapoi.

Ultima comunicare cu submersibilul a avut loc miercuri dimineaţa.

Joi după-amiaza, au fost lansate căutări cu un avion, însă fără vreun rezultat, pentru că ”ele au avut loc pe timpul nopţii şi în condiţii meteorologice neprielnice în zona de operaţiuni”, potrivit purtătorului de cuvânt.

Un distrugător şi două corvete participau la căutări, în largul Peninsulei Valdez (sud-est).

Una dintre ipotezele avute în vedere este o problemă cu comunicaţiile.

”Poate fi vorba de o problemă cu bateriile, din lipsă de alimentare electrică”, a declarat Balbi, care a respins informaţii de presă care evocă un incendiu şi precizând că submarinul, în lipsa oricărui contact cu uscatul, ar fi trebuit, în mod normal, să iasă la suprafaţă, potrivit protocolului prevăzut în astfel de situaţii.