Un supermarket și Autogara din Giurgiu, în pericol!

Publicat: 02/02/2020 | 12:53

Incendiul produs la un autoturism, cu puțin timp în urmă, a dat emoții atât pompierilor de la ISU Giurgiu, cât și celor care aveau treabă în zona Autogării din municipiul Giurgiu, sau al supermarketului aflat în imediata apropiere a acesteia.

Din cauza unui scurt circuit electric, produs la motorul unui autoturism SKODA, mai mulți posesori de autoturisme – veniți la cumpărături – dar și simpli trecători sau cei care așteptau în microbuze au intrat în panică.

Din fericire, intervenția promptă a pompierilor a redus pagubele doar la compartimentul motor, iar oamenii au rămas doar cu sperietura și cu un subiect de discuție pentru următoarele ore.