Un tânăr de 21 de ani a evadat din Penitenciarul Târgu Jiu. Unde a fost capturat

Publicat: 03/09/2021 | 13:04

Un deținut de 21 de ani a evadat, joi, din Penitenciarul Târgu Jiu. Acesta era la muncă la ferma închisorii și a sărit gardul, în condițiile în care mai avea doar două luni până la eliberarea condiționată. A fost prins câteva ore mai târziu.

Băiașu Ionuț executa o sentință de 2 ani și 6 luni pentru tâlhărie calificată. În jurul orei 17:20, tânărul, care își executa pedeapsa în regim deschis, a părăsit punctul de lucru permanent (GAZ) de pe raza localității Târgu Jiu.

(NU RATA: UN EVADAT DIN SECȚIA DE POLIȚIE A FOST GĂSIT ÎNTR-UN ȘANȚ, LA 800 DE METRI DE LOCUL DE UNDE EVADASE)

În jurul orei 19:50, a fost capturat de echipele operative formate din lucrători ai Penitenciarului Târgu Jiu. Acesta se afla pe raza municipiului Târgu Jiu, în apropierea unor case. În prezent, se află în custodia Penitenciarului Târgu Jiu.

Un tânăr de 21 de ani a evadat din Penitenciarul Târgu Jiu. “Închisoare de la șase luni la trei ani”

Mulțumim pentru sprijin Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei Gorj, personalului unității şi reprezentaţilor mass-media pentru suportul oferit în acţiunea de identificare şi capturare a deţinutului.

(NU RATA: INCREDIBIL. UN DEȚINUT DIN CONSTANȚA ACUZAT DE 21 DE INFRACȚIUNI DE EVADARE MERGEA LA HOTELURI, PROSTITUATE ȘI FITNESS)

Totodată, reiterăm faptul că, în legătură cu fapta săvârşită va fi sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. De asemenea, pentru persoana condamnată se va declanşa procedura disciplinară și, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale. Având în vedere faptul că părăsirea punctului de lucru este asimilată evadării, menționăm că aceasta se pedepsește conform prevederilor art. 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani”, a transmis conducerea Penitenciarului Târgu Jiu.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult