Un tânăr de 28 de ani, din judeţul Galaţi, era urmărit internaţional. Incredibil ce gafă a făcut și unde a fost prins

Publicat: 11/01/2022 | 19:25

Un tânăr de 28 de ani, din judeţul Galaţi, era urmărit internaţional. Individul a fost reţinut în timp ce încerca să-şi schimbe actul de identitate expirat.

Pe numele tânărului era emis un mandat european de arestare de către autorităţile spaniole, în urma implicării acestuia într-un accident rutier soldat cu moartea unei persoane şi rănirea alteia. Incidentul a avut loc în 2019, iar de atunci era urmărit internațional.

Tânărul de 28 de ani a fost depistat în timp ce încerca să-şi schimbe actul de identitate expirat la Serviciul Public Local de Evidenţă a Persoanei. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus reţinerea sa pentru 24 de ore. În cursul zilei de azi (marţi – n.red.), persoana în cauză va fi prezentată magistraţilor Curţii de Apel Galaţi, care vor dispune asupra cererii formulate de autorităţile judiciare spaniole.