Un tanar din Bacau, ucis la comanda iubitei! A fost omorât în bătaie şi abandonat în staţia de autobuz!

De: Cancan
Publicat: 02/12/2012 | 23:00

Cei trei au năvălit în casă peste un consătean de 33 de ani, pe care l-au luat la bătaie chiar sub ochii bunicii lui. L-au măcelărit cu un topor şi l-au lovit cu pumnii şi picioarele, pînă cand bărbatul şi-a pierdut cunoştinţa, apoi l-au luat pe sus, l-au urcat într-o maşină şi l-au abandonat pe o bancă, în staţia de autobuz. Cand l-a văzut plin de sînge, un trecător a sunat la Salvare, însă medicii sosiţi la faţa locului nu au putut decât să constate decesul. 

Victima tocmai se întorsese din Norvegia şi venise în vizită la bunica lui, iar rudele sale o bănuiesc pe prietena lui că ar fi pus la cale atacul, mai ales că în urmă cu câteva zile cei doi se certaseră, iar fata îl ameninţase cu prietenii ei. Tot măcelul s-a petrecut în încăperea în care se mai afla şi verişoara mortului, în vîrstă de 13 ani, care a apucat să se ascundă sub pat şi nu a mai ieşit de acolo decît la sosirea poliţiştilor.

Florin Crăciun