Un turist a murit după ce s-a lovit la cap, în Masivul Piatra Craiului

De: Cancan
Publicat: 30/03/2019 | 19:56

Un turist a murit, sâmbătă seara, după ce s-a lovit la cap, în Masivul Piatra Craiului. Turistul a fost găsit în stare de inconştienţă în zona Padina Hotarului.

Potrivit reprezentaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Brașov, turistul a fost găsit pe munte, în zona Padina Hotarului din Masivul Piatra Craiului.

Au intervenit Salvamont Zărnești și un echipaj SMURD, fiind solicitat și elicopterul SMURD. Turistul a fost găsit în stare de inconştienţă, după ce s-a lovit la cap și a suferit un traumatism cranio cerebral.

Ulterior, reprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Brașov au anunțat că turistul a fost declarat decedat de către medicul de pe elicopter și coborât în zona Plaiul Foii.

Persoană rănită pe munte, în zona Padina Hotarului, masivul Piatra Craiului. Intervine pentru recuperare Salvamont Zărneşti şi un echipaj SMURD”, a transmis, sâmbătă, ISU Braşov.