Unde a fost văzut Dan Capatos, după ce a „plecat” de la Xtra Night Show? Prima reacţie

Publicat: 10/09/2021 | 17:11

Dan Capatos a părăsit joi seară emisiunea pe care o moderează de peste un deceniu, pentru a ajunge la festivalul mult iubit de români, UNTOLD. Renumitul prezentator este nu ratează niciun an al cunoscutului festival de muzică electronică.

Joi seară, gazda emisiunii Xtra Night Show a fost Paula Chirilă, moderatorul rezident lipsind de această dată motivat de conjunctură. Dan Capatos a vrut să prindă cea dintâia zi a festivalului organizat la Cluj, în compania prietenilor lui de petrecere, Codin Maticiuc, Răzvan Munteanu, Cabral și mulți alții. Printre artiștii care au participat seara trecută la festival se numără și Smiley, Speak, Ștefania, Alexia Eram, Mario Fresh și Cuza.

Joi seară, la UNTOLD au cântat în deschidere Smiley și Delia, iar senzațiile serii au fost Dj-ul Steve Aoki și rapper-ul American Tyga. Din acest motiv, probabil, Dan Capatos și-a permis să abandoneze o seară la XNS.

Prezentatorul de la Antena 1 s-a fotografiat în compania colegului de breaslă de la televiziunea concurentă, imagine pe care a postat-o apoi pe Instagram cu descrierea „Oare ce ar spune 100 de români la XNS???”.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult