Unde vor fi cazați medicii care vor să își protejeze familiile. Premierul Lodovic Orban a făcut anunțul

De: T.S
Publicat: 02/04/2020 | 19:02
357 cadre medicale sunt infectate cu COVID-19, potrivit datelor centralizate până acum, arată Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba despre 99 de medici, 127 de asistenți, 35 de infirmiere, 11 îngrijitoare și 85 de persoane din cadrul personalului auxiliar. GCS precizează că DSP Botoșani a revenit cu informația privind numărul de cadre medicale confirmate cu noul coronavirus. Este vorba de 19 cadre medicale confirmate, restul până la 31 fiind în așteptarea rezultatului probelor prelevare.

Premierul Ludovic Orban a anunțat că în cadrul ședinței de Guvern de miercuri, 2 aprilie 2020, că Ministerul Tineretului și Sportului a dispus în București 300 de locuri de cazare pentru cadrele medicale care vor să își protejeze familia.

Prim-ministrul Orban spune că această măsură trebuie pusă în practică cât mai repede pentru a stopa răspândirii comunitare a virusului.

„De asemenea, am o solicitare. Știți foarte bine că prin ordonanța militară s-a născut această obligație a ministerelor și a autorităților locale care au spitale în subordine să asigure spații de cazare pentru cadrele medicale în hoteluri sau în alte unități de cazare.

Și această măsură trebuie pusă în practică – să solicitați fiecărui prefect ce capacități de cazare au pregătit pentru cadrele medicale cărora trebuie să le protejăm famiile oferindu-le spații în care să se poată odihni între ture sau gărzi”, a spus Orban.

MTS lucrează cu prefecturile

Ludovic Orban laudă MTS pentru promptitudine. „Ministerul Tineretului și Sportului a pus la dispoziția prefecturilor din țară peste 3.300 de locuri de cazare pentru carantină, în 30 de județe.

O performanță foarte mare cu atât mai mult cu cât în multe din aceste spații au trebuit făcute intervenții pentru a asigura condiții decende persoanlor aflate în carantină.

De asemenea, Ministerul Tineretului și Sportului a spus la dispoziție în București, pentru cadrele medicale, peste 300 de locuri la Complexul Sportiv Național Lia Manoliu, la Complexul Sportiv Olimpia, și, de asemenea, la Complexul Cultural Sportiv Tei.

Am convigerea că și această măsură trebuie urmărită cu mare atenție astfel încât să își ajutăm pe medicii care vor să își protejeze familiile, mai ales în zonele în care există risc de infectare cu noul coronavirus”, a solicitat Ludovic Orban în cadrul ședinței de Guvern.

Statistica pe țară 

357 cadre medicale sunt infectate cu COVID-19, potrivit datelor centralizate până acum, arată Grupul de Comunicare Strategică.

Este vorba despre 99 de medici, 127 de asistenți, 35 de infirmiere, 11 îngrijitoare și 85 de persoane din cadrul personalului auxiliar.

GCS precizează că DSP Botoșani a revenit cu informația privind numărul de cadre medicale confirmate cu noul coronavirus. Este vorba de 19 cadre medicale confirmate, restul până la 31 fiind în așteptarea rezultatului probelor prelevare.