Unei femei i-au fost secționate picioarele de tramvai! Scene terifiante în Capitală

Publicat: 12/05/2018 | 14:38

Scene înfiorătoare sâmbătă dimineață (12 mai), în zona bulevardului Constantin Brâncoveanu. O femeie a fost lovită de tramvai, fiindu-i secționate picioarele. Vatmanul nu a putut evita impactul și susține că victima ar fi fost însoțită de copil și că vorbea la telefon atunci când a alunecat. 

La locul accidentului a intervenit o ambulanță cu medic de la Spitalul Bagdasar Arseni. Femeia era urcată pe bordura de la refugiu și a alunecat chiar în momentul în care venea tramvaiul. Vatmanul nu a mai reușit să oprească din cauza vitezei mari. Victima este o femeie în vârstă de 37 de ani.

Aceasta a suferit fracturi deschise la nivelul membrelor inferioare. A fost preluată de un echipaj SMURD și transportată, de urgență, la spital, potrivit stirileprotv.ro. Circulația tramvaielor a fost blocată pe sensul de mers către Piața Sudului.

 

 

Angie Voicu