Universitatea superioară în derby-ul Craiovei!

Publicat: 08/08/2022 | 07:35

Universitatea Craiova a învins-o pe „U” Craiova 1948 în Bănie cu scorul de 2-1 (2-0), într-un meci în care echipa lui Adrian Mititelu a fost considerată gazdă, partida contând pentru runda a IV-a din SuperLigă.

Toate cele trei goluri ale partidei au fost marcate de la punctul cu var. Pentru învingători au înscris Andrei Ivan (min. 41), după ce Benjamin van Durmen l-a faultat pe Jovan Markovic, şi Sergiu Hanca (min. 45+3 – penalty), în urma unui presupus henţ comis de Yassine Bahassa. Golul gazdelor a fost marcat de atacantul Andrea Compagno (min.70), după ce tot italianul a fost faultat de Paul Papp.

Adrian Mititelu, patornul „U” Craiova 1948 a digerat cu greu eșecul din derby-ul marilor orgolii și l-a pus la zid pe centraul Istvan Kovacs, acuzându-l de viciere de rezultat.

„A contat egolul lui, orgoliul lui. Dacă VAR-ul spune că nu e penalty, ce mai putem spune? Dacă nici de VAR nu ascultă? Înainte mai era de înțeles, că puteai spune că a fost o fază grea, că nu a văzut, dar acum? Informația este 100% reală, credeți-mă. Dacă vedea faza, trebuia să anuleze penaltyul. Marele arbitru care merge în Qatar și care e lăudat de toată lumea. I s-a urcat la cap. Nu este o bazaconie ce v-am spus legat de VAR. L-am văzut și cum merge, cum făcea pe acolo, pe la stadion. Are un comportament al unui om care s-a desprins puțin de pe pământ. Pe noi și cu VAR-ul ne execută”, a tunat Mititelu.

În urma acestui eșec, „U” Craiova 1948 a rămas cu 4 puncte în clasament după primele patru runde, fiind devansată de marea rivală, Universitatea, cu un punct, trupa prregătită de Laszlo Balint aflându-se la prima victorie din această ediție a campionatului.