UTA încinge Hora în „Gruia” » „Bătrâna Doamnă” produce surpriza rundei în fieful campioanei!

Publicat: 23/11/2020 | 07:48

UTA Arad a dat lovitura în runda a XI-a a Ligii 1, învingând cu scorul de 1-0 formația CFR Cluj în „Gruia”. În ciuda unei dominații sterile a ardelenilor, nou-promovata s-a impus prin golul marcat de Ioan Hora (min. 75).

În vârstă de 32 de ani, fostul jucător al CFR Cluj s-a declarat mulțumit de evoluția avută și de rezultat obținut, „Bătrâna Doamnă” urcând pe locul 5 cu 17 puncte.

„Pentru noi e un rezultat enorm, am reușit să învingem campioana, e ceva extraordinar. Cred că cele două săptămâni în care ne-am pregătit foarte bine au dat roade. Mă bucur că am reușit să câștigăm, să luăm cele trei puncte, pentru că vedeți cum e clasamentul, se strânge, și noi aveam nevoie de puncte. Victoria asta ne dă un moral foarte bun. E o performanță ce am reușit până acum, sper să continuăm pe aceeași linie și să ne menținem cât mai sus”, a declarat Ioan Hora, atacantul formației UTA Arad.

„Bătrâna Doamnă” rămâne neînvinsă în Liga 1 în meciurile din deplasare. De partea cealaltă, CFR a pierdut ultimele două meciuri jucate pe teren propriu fiind pe locul 3 cu 21 puncte. UTA e neînvinsă în deplasare în acest sezon, având victorii la Dinamo București, FC Botoşani şi CFR Cluj, alături de trei egaluri.

Program etapa a 11-a Liga 1
Politehnica Iași – FC Argeș 1-1
Dinamo București – FC Voluntari 3-0
Academica Clinceni – Viitorul Constanța 1-0
FC Botoșani – Universitatea Craiova 0-0
FC Hermannstadt – Astra Giurgiu 0-1
CFR Cluj – UTA Arad 0-1
Luni, 23 noiembrie
ora 18:30 Chindia Târgoviște – Sepsi OSK Sf Gheorghe
ora 21:00 Gaz Metan Mediaș – FCSB