Vă mai amintiți de doamna Bamboi, mama cu 13 copii? Unde trăiește acum fosta asistentă a lui Cătălin Măruță

De: Cancan
Publicat: 17/05/2019 | 11:00

În urmă cu aproape 12 ani, doamna Bamboi juca rolul de asistentă la emisiunea lui Cătălin Măruță, devenind extrem de populară într-un timp scurt. Femeia a devenit celebră, după ce s-a aflat că are 13 copii şi că nu i-a văzut de mult timp, pentru că suint împrăştiaţi în mai multe ţări din Europa. Unul dintre ei a participat la emiunea „Dansez pentru tine”, de la Pro TV.

Originară din Onești, femeia și-a câștigat rapid simpatia publicului pentru că își spunea franc părerile despre viața mondenă a Bucureștiului și nu se temea să judece aspru diferite personaje din showbiz. Însă la sfârșitul lui 2017, doamna Bamboi a plecat în Norvegia, la copiii săi. „Da, plec la copii în Norvegia. (…). Am cunoscut o mulţime de lume prin intermediul tău, lumea mă recunoaşte pe stradă, acum staţi cu ochii pe televizor. Mi s-a mai născut o nepoţică, s-a înmulţit familia Bamboi, face un an în decembrie”, povestea doamna Bamboi în urmă cu doi ani.

Doamna Bamboi are 13 copii şi a devenit cunoscută pentru faptul că avea un număr impresionant de moştenitori pe care nu îi mai văzuse de mai bine de zece ani. Toate astea pentru că ei locuiesc în diverse zone ale Europei.

Revoltată pe relația dintre Victor Slav și Bianca Drăgușanu

Relaţia dintre Victor Slav şi Bianca Drăguşanu a fost comentată și de doamna Bamboi, care nu vedea să fie ceva de viitor, ceea ce s-a și adeverit, deoarece Victor și Bianca nu mai sunt împreună.

Chiar aşa s-a prostit? Aveam pretenţii de la el. Ce are fata aia în ea, bre? Nici pe aia care cânta (Anda Adam) nu-mi plăcea. Da aşa, pe leşinata aia? Nu se potriveşte dom’le, nu e pentru el, s-o mănânce cu varză murată. Victor, mami, ia una mai potrivită pentru tine, a spus doamna Bamboi.