Vacanță de vis la Roma, pentru Andra, Măruță și cei doi copii ai lor: ”Cu ei, am face…”

Publicat: 30/04/2019 | 20:13

Andra și Cătălin Măruță au părăsit România, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Au les Roma, unde au plecat alături de cei doi copii ail or, Eva și David.

„Am face înconjurul lumii pe jos cu ei. Sunt cam matinali și au bagaje mari, cu jucării multe mereu, dar Eva și David sunt cei mai buni camarazi în vacanta. Daca nu ar fi ei, nu am ști unde e cea mai bună înghețată și nu am râde în fiecare zi!”, a scris Cătălin pe contul său de socializare.

Recent, Andra povestea într-un interviu pentru VIVA! că ea și Cătălin fac o echipă foarte bună și că încearcă să le dedice cât mai mult timp celor doi copii ai lor, fără a-și neglija însă nici relația de cuplu.

Și pentru că nu s-a bucurat prea mult de adolescență, dar fiind că și-a început cariera de timpuriu, Andra reușește cumva să le împace pe toate: „Cred că acum, la 30 de ani, încă mă simt ca un copil, poate și pentru că atunci eram atât de concentrată pe muzică, iar acum recuperez. Mă joc cu copiii mei, ies în oraș cu prietenii sau cu soțul meu, când lăsăm copiii cu bunicii, și mă simt ca la balul bobocilor. Îmi vine să dansez, să stau până la răsărit… Până la urmă, mai bine mai târziu decât niciodată, nu?”

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult