Vaccinarea anti-Covid începe astăzi în toate județele din țară. „Cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”

Publicat: 04/01/2021 | 11:35

Luni, 4 ianuarie, activitatea de vaccinare anti-Covid va începe în peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinării personalului medical. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat că se va ajunge la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic.

Activitatea de vaccinare anti-Covid a început astăzi în mare parte din centrele destinate aceste activități. Cei care vor beneficia de primele doze de vaccin sunt cadrele medicale. (CITEȘTE ȘI: ANUNȚUL FĂCUT DE RAED ARAFAT. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ROMÂNII CARE REFUZĂ SĂ SE VACCINEZE ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI)

„Eu cred că vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt, cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie, mare parte din personalul medico-social. Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie, ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”, a declarat  Valeriu Gheorghiță

După această primă etapă, din a doua jumătate a lunii ianuarie, o să înceapă deja și vaccinarea pentru etapa a doua din strategia de vaccinare, destinată personalului din centrele medico-sociale.

Prima etapă – 8,5 milioane de doze

Autoritățile au anunțat că duminică, 3 ianuarie, a început distribuirea a peste 36.000 de doze de vaccin solicitate de centrele de vaccinare din fiecare județ. Necesarul de vaccinuri este contabilizat, cu o zi înainte, de direcțiile de sănătate publică, care îl transmit către centrele regionale de stocare a vaccinului. (VEZI ȘI: CAZ BIZAR! O DOCTORIȚĂ A FOST DIAGNOSTICATĂ CU ENCEFALITĂ DUPĂ CE A FĂCUT VACCINUL ANTI-COVID. FEMEIA AVEA ANTECEDENTE DE REACŢII ALERGICE LA MEDICAMENTE)

 „Trebuie să ţinem cont, pe de-o parte, de disponibilitatea vaccinurilor. Se poate accelera, pentru că în etapa a doua sunt prevăzute circa 900 de centre de vaccinare. Important este să avem o disponibilitate suficient de mare a vaccinului, pentru că avem un calendar de livrare săptămânal, cel puţin pentru vaccinurile de la compania Pfizer. S-au contractat din partea României circa 8,5 milioane de doze pentru prima etapă, practic pentru primul contract”, a mai specificat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.