Vaccinarea obligatorie în România?! Ce spun autoritățile!

De: Cancan
Publicat: 15/09/2021 | 23:12

Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății, în prezent consilier onorific al premierului Florin Cîțu, a declarat faptul că va discuta cu primul ministru referitor la o posibilă vaccinare sau testare obligatorie referitoare la COVID-19 a angajaților din spitale și școli.

„În acest moment, discuţiile sunt despre obligativitatea unor vaccinări sau a unor testări, dar deciziile se vor lua în următoarea perioadă, ne gândim la tot ce înseamnă structuri ale statului, tot ce înseamnă spital, tot ce înseamnă şcoli. Acele persoane din sectoarele esențiale să fie vaccinate, iar cei care au legături cu acele sectoare să fie testați săptămânal. Ne gândim la vaccinare sau testare.

Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru, în care fac o evaluare a stării actuale. Deciziile se iau la nivelul Ministerului Sănătății sau CNSU, pe care îl conduce premierul. Trebuie să înțelegem că suntem într-un val patru, care este mai agresiv decât unu sau doi. Ne e greu să îl luăm în serios după un sezon estival”, a spus Nelu Tătaru.

Polițiștii sau pompierii se află pe lista persoanelor care vor fi vaccinate obligatoriu

Potrivit declarațiilor sale, imunizarea sau testarea obligatorie nu vor fi impuse până nu va fi furnizată o evaluare pe care a solicitat-o privind numărul de angajaţi din sistemul medical care s-au vaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau care au trecut prin infectarea cu acest virus.

Nelu Tătaru a precizat că a discutat cu ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, cu doi secretari de stat în acest minister şi cu vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, Laszlo Attila, pe tema situaţiei actuale, în contextul valului 4 al pandemiei.

Tătaru a menţionat că a pus problema resursei umane din sănătate, care după un an şi jumătate este în continuare în prima linie în lupta cu SARS-CoV-2. Medicul a mai precizat că toate spitalele „vor satisface patologie COVID şi non-COVID” şi că se aplică principiul că pacientul cronic nu trebuie să ducă lipsă de asistenţă medicală, scrie evz.ro.

Și polițiștii sau pompierii se află pe lista persoanelor care vor fi vaccinate obligatoriu.

Sursa foto: Arhiva Cancan