Val de cutremure în China, în seara aceasta. Un seism s-a produs și în România, după-amiază

Publicat: 25/03/2022 | 23:09

Un val de cutremure a avut loc în seara aceasta, în China, în zona Qingshai. De asemenea, un seism a avut loc în această după-amiază, în România.

Primul cutremur care s-a produs în China, în zona de Nord a Qingshai, a fost la ora 18:21. Potrivit INFP.ro, seismul a avut 5,4 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 10 kilometri. Cel de-al doilea cutremur, de 5,1 grade pe scara Richter, s-a produs în aceeași zonă, la ora 18:28, tot la adâncimea de 10 kilometri. Cel de-al treilea seism din China s-a produs la ora 20:50, la adâncimea de 10 kilometri. A fost de 5 grade pe scara Richter.

În această după-amiază, la ora 18:19, s-a produs un cutremur și în România, în zona seismică Vrancea. Seismul a avut 3,3 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 133 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 79km E de Brașov, 91km NE de Ploiești, 104km S de Bacău, 113km V de Galați, 114km NV de Brăila, 141km N de București, 164km NE de Pitești, 184km SV de Iași, 193km E de Sibiu, 206km N de Ruse.

Vezi și CÂȚI OAMENI AR MURI ÎN BUCUREȘTI DACĂ AR AVEA LOC UN CUTREMUR PUTERNIC. CIFRELE SUNT ÎNGRIJORĂTOARE

Când vom avea un cutremur major în România

Profesorul Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a declarat faptul că un seism important poate avea loc oricând în România, fiind imposibil pentru specialiști să prezinte o dată aproximativă.

Din punct de vedere al omului de știință, orice cutremur și alea mai mici, și cu atât mai mult cele mai mari, sunt extrem de prețioase. Nu ne dorim un cutremur pentru că știm ce înseamnă: distrugeri, pierderi de vieți omenești. Pe de altă parte, ca om de știință tu trebuie să fii foarte bine pregătit, să vânezi tot ce se întâmplă ca să ai date. Acestea sunt esențiale pentru ce măsuri vom lua în continuare. Orice studii și inclusiv predicția se bazează pe ce observăm noi”, a explicat profesorul Mircea Radulian.

Sursă foto: Pixabay