Valentin Sanfira, mesaj de pe patul de spital după accidentul suferit în Italia. Artistul a fost operat de urgență: ”Din păcate, a fost nevoie de…”

Publicat: 15/08/2023 | 14:03

Valentin Sanfira a făcut primele declarații despre incidentul nefericit prin care a trecut în vacanță. Concediul artistului s-a transformat într-un coșmar, după ce s-a accidentat cu skijet-ul. De pe patul de spital, fostul concurent de la Te cunosc de undeva! le-a dezvăluit fanilor cum se simte.

Valentin Sanfira a plecat alături de partenera lui, Codruța, într-o binemeritată vacanță, după o perioadă destul de încărcată. Și-a dorit să se relaxeze și nu și-a imaginat nicio secundă că va avea parte de un accident atât de grav. (VEZI TOATE DETALIILE AICI)

Pe rețelele de socializare, Valentin Sanfira a postat o fotografie cu el de pe patul de spital. Artistul le-a povestit celor care îl urmăresc faptul că s-a rănit grav în vacanța din Italia, motiv pentru care a avut nevoie de îngrijirile medicilor.

CITEȘTE ȘI: CODRUȚA FILIP, DEZVĂLUIRI NEȘTIUTE DESPRE ÎNCEPUTUL RELAȚIEI CU VALENTIN SANFIRA: ”FĂCEA SCANDAL!”

De asemenea, cântărețul a vrut să își liniștească fanii și le-a transmis că se simte bine, a fost operat, iar în următoarea perioadă va fi nevoit să se recupereze. În același timp, Valentin Sanfira a anunțat că nu mai poate fi prezent, momentan, la evenimentele, însă își dorește să se întoarcă în fața publicului cât mai repede.

„Dragii mei, vă las această postare din respect și prețuire, dar mai ales pentru a nu fi dezinformați cu privire la starea mea de sănătate. Săptămâna trecută am avut un accident aici, în Italia. În decursul acestor zile, am fost internat în spital. Din păcate, a fost nevoie de o operație la picior, însă, slavă Domnului, totul a decurs cum trebuie și starea mea de sănătate este bună. După ce voi ajunge acasă, va urma o perioadă de recuperare, astfel încât nu voi putea fi prezent la evenimentele și spectacolele viitoare. Am fost norocos să am parte de medici foarte buni și competenți. Le mulțumesc pentru tot! Vă mulțumesc și dumneavoastră pentru toată grija pe care mi-ați purtat-o și promit să îmi revin cât mai repede pentru a mă putea întâlni cu publicul meu frumos. Multă sănătate tuturor! Este cea mai de preț!”, a scris cântărețul la postarea pe care a făcut-o pe pagina sa de Facebook.

Valentin Sanfira, mesaj de pe patul de spital

Valentin Sanfira, copilărie plină de lipsuri

În urmă cu câteva luni, Valentin Sanfira și soția lui, Codruța, au fost invitați la podcastul Mirelei Vaida, acolo unde au fost bucuroși să împărtășească, cu cei care îi urmăresc, lucruri despre momentele frumoase, dar și despre cele mai puțin plăcute din viața lor.

Cântărețul a povestit că provine dintr-o familie destul de modestă, și din acest motiv părinții săi nu au putut să îl susțină financiar, în ceea ce privește pasiunea pentru muzică. Pentru că și-a dat seama că nu are multe posibilități, Valentin Sanfira a decis să își ia viața în propriile mâini și să își câștige singur banii.

Mai mult, se pare că mama sa nu i-a înțeles dorința de a deveni cântăreț, iar, la un moment dat, a ajuns chiar să îl lovească din acest motiv.

„Părinții au spus, tata nu, dar mama a spus săraca: noi nu avem bani să te ducem pe tine să faci școli, să faci cântece că noi avem … sunt scumpe costumele. Și eu am zis că o să fiu cântăreț. M-a și bătut mama. Pune mâna pe carte, lasă lălăitul că nu o să faci nimic, mori de foame. Fă-ți o meserie. Cred că nici nu aveam ce să pierd”, a dezvăluit artistul.

Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune ... citește mai mult