Valentin Suciu, demis de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe!

De: Cancan
Publicat: 25/10/2017 | 16:50

Dorinţa acestora este de a crea un şoc în vestiar înaintea meciului de luni din campionat cu FC Botoşani, meci care ar putea fi capital pentru viitorul grupării pe prima scenă fotbalistică a ţării, Sepsi având de luat şi o revanşă în faţa moldovenilor dupăî înfrângerea severă din tur de la Botoşani, scor 5-1.

Până la numirea unui nou tehnician, acţionarii au anunţat că intermiatul va fi asigurat de de Istvan Şandor, Nagy Şandor şi Kulcsar Laszlo, cei care au făcut parte din staff-ul lui Valentin Suciu.

După înfrângerea suferită etapa trecută în Liga I pe „Ilie Oană” din Ploieşti cu lanterna Juventus Bucureşti, Valentin Suciu a pus tunurile pe elevii săi acuzându-i de viaţă extrasportivă.

„Inexplicabilul se produce cam des, asta e problema la noi. Se întâmplă ceva, e inadmisibil ca jucătorii să cadă fizic şi pshihic când au toate condiţiile, au salariile la zi. Poate viaţa extrasportivă e de vină, vom analiza. Dacă în fotbal nu joci cu sufletul, nu ai cum să faci ceva. E o concluzie logică şi o informaţie aruncată de cineva către mine. Rămâne să vedem dacă e fondată sau nefondată. Dacă se concretizează ce am auzit, jucătorii nu mai au ce să caute în vestiar. Dacă ei îşi bat joc de sănătatea lor şi de profesia lor, e treaba lor. Noi încercăm să le oferim toate condiţiile, încercăm să facem programul în funcţie de doleanţele lor, trebuie să ne respecte şi ei pe noi. Sunt mai mulţi jucători despre care am auzit lucruri, nu vreau să dau nume”, a declarat Valentin Suciu după jocul cu Juventus.

Cu toate că oficialii echipei i-au propus, imediat după cel-au demis, o funcţie în club, Suciu a evitat să dea un răspuns afirmând că se mai gândeşte dacă va accepta sau nu propunerea.

Sepsi Sfântu Gheorghe se află pe locul 12 în clasamentul Ligii 1, cu 11 puncte, la 4 de lanterna Juventus Bucureşti. În ultimele cinci meciuri, Sepsi a reuşit doar un egal, în restul de patru suferind înfrângeri.    

Cristi P.