Valverde nemulțumit și după 3-0 cu Real Madrid: „Avem multe lucruri de îmbunătăţit!”

Publicat: 28/02/2019 | 07:00
Ernesto Valverde, antrenorul principal al formației FC Barcelona, a declarat la sfârșitul partidei pe care elevii săi au câștigat-o la scor de neprezentare în manșa retur a semifinalei Cupei Spaniei pe „Santiago Bernabeu”, scor 3-0, că în ciuda rezultatului peste așteptări și a calificării, jocul echipei nu l-a mulțumit deloc, fiiind preocupat de duelul care va avea loc sâmbătă în „El Clasico” în La Liga.

„Au fost două reprize diferite, fără îndoială, Real Madrid a fost mai bună în prima repriză. Au recuperat rapid mingile, iar noi nu am avut un ritm tocmai bun de joc. După pauză, băieţii mei au jucat cu mult mai multă determinare. Ei n-au reuşit să finalizeze în prima repriză, noi în schimb am făcut-o în partea a doua. Ne-a lipsit intensitatea şi cred că trebuia să stăm mai sus în teren. Am marcat pe contraatac ceea ce e un lucru bun. Pentru meciul de sâmbătă însă avem multe lucruri de îmbunătăţit” a declarat Valverde, la finalul meciului câștigat pe „Bernabeu” cu scorul de 3-0. În manșa tur, scorul a fost 1-1.

Diferența de pe „Santiago Bernabeu” s-a făcut în al doilea mitan, când atalanii au șși marcat cele trei goluri care au semnat umilința „galacticilor”. La cinci minute după pauză, Luis Suarez a deschis scorul la primul şut pe poartă al Barcelonei. Deşi ambele echipe au cerut penalty la interval de 40 de secunde, s-a marcat tot din acţiune, Varane îmingând în propria poartă o minge centrată de Dembele.

La puțin timp, Suarez a obţinut un penalty, pe care tot el l-a executat cu o scăriţă de efect, stabilind scorul final, 3-0.