„Vantu a cumparat actiuni la Google!”

De: Cancan
Publicat: 25/11/2008 | 00:00

O veste halucinanta s-a raspandit, ieri, cu repeziciune, in mediile de presa dar, mai ales, in cele politice si de afaceri: magnatul Sorin Ovidiu Vantu ar fi achizitionat un pachet de actiuni la compania care detine motorul de cautare Google, cel mai puternic de pe internet. Adevarul din spatele „tranzactiei” il puteti afla, insa, din randurile de mai jos. Bogdan Tiberiu Iacob In urma cu un an, vestea ca magnatii rusi Abramovici si Deripaska vor sa cumpere Google cu 10 miliarde de dolari a facut ravagii in media internationala. Decizia nu s-a materializat, numai ca, in ultimele 48 de ore, s-a raspandit cu repeziciune informatia ca un magnat autohton, Sorin Vantu, deja implicat in tranzactii financiare internationale, dar si in afacerile din domeniul IT, ar fi preluat un pachet de actiuni la compania amintita. Investigatiile Cancan au scos la iveala, insa, un fapt, mai degraba, nostim: informatia a avut ca punct de plecare o gluma. Mai exact, la finele saptamanii trecute, cu ocazia zilei sale de nastere, miliardarul roman, care nu are nici site, nici blog propriu, a primit cadou de la un prieten un domeniu de net, www.vantu.eu. Pe site-ul respectiv a fost plasata o interfata la motorul de cautare Google, personalizata cu chipul lui Vantu si care chiar functioneaza ca atare. Deformata pe parcurs, informatia respectiva s-a transformat rapid intr-o achizitie de mare amploare care a reusit sa dea frisoane multora, mai ales ca Google este cel mai mare furnizor de publicitate on-line din lume.