Varianta Delta a devenit dominantă în România! Avertismentul cumplit al unul medic: ”Putem să ajungem la 10.000 de cazuri!”

De: Cancan
Publicat: 08/09/2021 | 09:21

Vești proaste pentru români! Varianta Delta a virusului a devenit dominantă și în România, avertizează secialiștii, mai ales că această tulpină este extrem de contagioasă și se poate transmite chiar și la 8 persoane, față de varianta inițială.

În ultima săptămână, au fost înregistrate 187 de noi cazuri și 12 decese, cauzate de varianta Delta.

”Știm că Delta se răspândește cu o viteză mai mare, fiecare pacient infectat infectează 6, 7, 8 oameni în jurul lui, față de standad. Sunt îmbolnăviri la vârste tinere. Avem cazuri în Terapie Intensivă de 28 de ani. Ne așteptăm la o creștere logaritmică a numărului de cazuri. Putem să ajungem la 10.000”, spune Cătălin Apostolescu, directorul medical de la Institutul Matei Balș, din Capitală.

2033 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 7 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.109.076 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.059.637 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.033 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 246 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Răzvan Cherecheș: ”Privilegiile pot să fie restricționate, drepturile nu

Profesorul Răzvan Cherecheș, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, avertiza, în urmă cu câteva zile, că este foarte posibil ca autoritățile să reimpună restricții. Acesta a punctat însă că persoanelor nevaccinate nu li se pot impune restricții care să le afecteze accesul la bunuri de bază, ci doar în ceea ce privește activitățile opționale.

”Orice fel de restricție care să afecteze accesul la bunuri de bază, la cumpărat pâine, apă, produse de bază, este imposibilă.

Restricții pot fi impuse doar pe activitățile complementare, opționale: festivaluri – nu există dreptul de a merge la un festival, călătorii în străinătate – care ar favoriza transmiterea dintr-o țară în alta, orice fel de transport aerian – tot mai multe companii aeriene impun restricții. Dar toate acestea nu sunt drepturi, ci sunt privilegii. Privilegiile pot să fie restricționate, drepturile nu”, a explicat expertul în sănătate publică.

Sursa foto: Pexels.com