Vârstnicii, obligați să facă doza a treia de vaccin împotriva coronavirusului, pentru a obține certificatul verde

De: Cancan
Publicat: 10/11/2021 | 11:01

Vârstnicii vor fi obligați să se vaccineze cu serul împotriva coronavirusului și cu a treia doză pentru a obține certificatul verde.  Acest lucru se va întâmpla în Franța.

Președintele Emmanuel Macron a anunțat că țara sa va păstra obligativitatea certificatului COVID, pentru a se asigura că populația se vaccinează cu doza a treia, relatează CNN. Macron a precizat că persoanele cu vârste de 50 de ani și peste se vor putea vaccina cu doza suplimentară de la începutul lunii decembrie.

De asemenea, vaccinarea cu doza a treia va fi obligatorie în cazul persoanelor în vârstă de cel puțin 65 de ani, pentru ca permisul sanitar să rămână valabil. Vaccinarea persoanelor din această ultimă grupă de vârstă a început din luna septembrie.

Masca rămâne obligatorie în școli și în interior, precum și pe transportul în comun.

”Valul al cincilea a început în Europa. Nu am încheiat cu pandemia”, a spus președintele francez, citând Organizația Mondială a Sănătății. El a amintit că în prezent Germania și Marea Britanie înregistrează valori record de 30.000 – 40.000 de noi cazuri de COVID pe zi.

Sursa foto: Arhiva Cancan