Vasile Bănescu intervine în scandalul momentului! Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, reacție dură la adresa lui Gheboasă: „Te împinge să ieși în evidență”

Publicat: 11/08/2023 | 23:27
Vasile Bănescu, opinie acidă la adresa trapper-ului Gheboasă / foto: Facebook

Trapper-ul Gheboasă a lansat un adevărat val de critici în spațiul public, în urma prestației de la Untold. Versurile vulgare i-au adus o amendă din partea Jandarmeriei Române, și cu toate acestea, situația nu s-a încheiat. În continuare, voci cu autoritate își exprimă opiniile. Vasile Bănescu, reprezentant BOR (Biserica Ortodoxă Română), a transmis un mesaj clar cu privire la ceea ce s-a întâmplat.

În ultimele zile, internetul a fost împânzit de postări și declarații venite din partea vedetelor, artiștilor, oamenilor cu autoritate din România, cu privire la scandalul în care este implicat Gheboasă. Faptul că a cântat versuri cu conținut obscen în fața miilor de oameni, printre care și adolescenți care încă se află în etapa de a-și găsi locul în anumite grupuri sociale, i-au adus lui Gheboasă o sumedenie de critici la adresa lui.

Nu e doar atât. Trapper-ul a fost amendat cu suma de 1.000 de lei din partea Jandarmeriei pentru „proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora”.

CITEȘTE ȘI: Capcana în care a picat Gheboasă, dezvăluită de Connect-R: „Alții l-au împins să o facă. El e un copil vesel”

Gheboasă, pe scena secundară de la Untold, în timpul prestației controversate / Foto: Captură Video

Vasile Bănescu, opinie acidă la adresa trapper-ului Gheboasă: „Trebuie să fii succesiv învins de vulgaritate”

Vasile Bănescu se numără printre cei care și-au exprimat opinia cu privire la acest subiect care a stârnit numeroase controverse. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Române Ortodoxe s-a legat de numele de scenă pe care îl poartă artistul, susținând că termenul „ghebos” poate simboliza și o deformare morală.

”Termenul «ghebos» indică univoc deformarea. Fizică, în primul rând.

Ca să ajungi la cea morală, caracterială trebuie să fii succesiv învins de vulgaritate, ipocrizie și ticăloșie (mascate sau nu), de amoralism poleit, chiar aurit, și, nu în ultimul rând de un nemăsurat orgoliu. Spre exemplu, de orgoliul care te împinge să ieși în evidență prin atacarea tam-nisam, fără motiv contextual, a cuiva care tocmai a analizat corect și sugestiv relația reală dintre violența verbală și violența criminală.

Iar asta într-o societate aflată în degringoladă, în care selecția și promovarea valorilor reale, chiar și în instituții menite să secrete ordine morală, este tradițional și creativ sabotată.

Solidarizarea inclusiv cu adversarii de idei în fața violenței, vulgarității și degradării agresive a corpului social nu ar trebui să fie un lux pentru nimeni, cu atât mai puțin pentru un creștin. În absența înfrângerii orgoliului, predicile devin doar o mască din ce în ce mai uzată, iar mimarea moralei doar un reprobabil exercițiu de imagine.

Cu Dumnezeu nu putem trișa niciodată. Știm din Scripturi că Lui îi repugnă profund nu doar sluțirea chipului nostru lăuntric prin animalizare, ci mai ales prin luciferizare”, a scris Vasile Bănescu pe Facebook.

VEZI ȘI: Ciolacu vs Gheboasă: 1-0! Premierul l-a bătut pe trapper în audiențele de la România TV