Vasile din Dărmănești are un hobby mega-dubios. Într-o zi, a făcut descoperirea vieții lui. Ce a găsit lângă un cimitir

Publicat: 26/09/2019 | 10:23

Vasile avea un hobby mai special după cum chiar el spune, dar nu avea nici cea mai mică idee că într-o zi avea să facă descoperirea vieții sale.

Bărbatul din Dărmănești, județul Bacău, în vârstă de 37 de ani, a descoperit, într-o zi, la aproape un kilometru distanță de cimitirul internațional de la Valea Uzulu, rămășițele unui soldat  român din Primul Război Mondial.

Am văzut o cască. M-am uitat la ea şi am văzut că e un model francez, dată în dotarea armatei române. Am văzut un semn şi am scos baioneta, era lângă o piatră cu muşchi. Am mai detectat şi au început să iasă şi oasele la iveală. Am găsit o lingură am găsit cana de băut apa, am găsit o muzicuţă şi un pic mai la vale puşca şi muniţia. Ne-am dat seama că este vorba despre un soldat român şi ne mândream că e eroul nostru necunoscut. Am făcut un monument în cinstea eroului necunoscut”, a declarat Vasile Boboc pentru stirileprotv.ro.

Sursă foto: stirileprotv.ro

Muniţia identificată a fost ridicată în vederea distrugerii, iar fragmentele osoase pentru expertiza antropologică. Poliţiştii continua cercetările pentru stabilirea provenienţei bunurilor şi a materialelor în cauza”, spune Gabriela Ciobanu, IJP Bacău, pentru aceeași sursă.

De șase ani de când o face pe arheologul amator, Vasile Boboc a descoperit mai multe obiecte care au ajuns în vitrinele muzeului de istorie.