Vecinii au chemat politia acasa la Robert Turcescu

De: Cancan
Publicat: 03/04/2008 | 00:00

NEPASARE. Turcescu nu pare afectat de faptul ca baietii carora le inchiriaza apartamentul isi deranjeaza frecvent vecinii Plangere. Politistii au fost chemati de mai multe ori pentru a-i linisti pe tinerii chiriasi care locuiesc in apartamentul jurnalistului Adrian David Moderatorul emisiunii „100%” de la Realitatea TV, Robert Turcescu, „primeste” zilnic bile negre de la vecinii sai dintr-un bloc de pe bulevardul Basarabia din Capitala, unde are un apartament cu doua camere. Acestia sunt extrem de suparati ca jurnalistul si-a inchiriat locuinta unor tineri foarte galagiosi, care nu respecta programul de liniste al imobilului. „Situatia este groaznica. Baietii astia se apuca sa faca scandal pe la miezul noptii. Haraie in asa hal, de parca ar juca fotbal cu mobila din casa. Oricum, stiu ca nici macar pat nu au, desi platesc 300-400 de dolari pe luna. Cat despre Turcescu, pe care nu-l intereseaza problemele pe care le fac chiriasii lui, a zis la televizor ca are doar o garsoniera, cand de fapt are sapte apartamente in Bucuresti”, ne-a povestit Marin Pitis, care locuieste la etajul 8, chiar sub apartamentul lui Robert Turcescu. Pitis, in varsta de 73 de ani, este atat de scandalizat de modul in care se comporta chiriasii jurnalistului, incat a facut si doua plangeri la politie impotriva lor. „Au venit, dar nu stiu exact ce masuri au luat. Oricum, nu s-au linistit deloc”, a incheiat Pitis. Turcescu nu s-a inteles niciodata cu vecinii sai din blocul de pe bulevardul Basarabia, care, in urma cu cateva luni, au intentionat sa-l dea in judecata, din cauza datoriilor pe care le avea la intretinere. „Nici acum nu este la zi. Are de plata peste 400 de lei pe ultima luna si o restanta de 550 de lei. Eu il astept pe el sa plateasca, chiar daca si-a inchiriat apartamentul, pentru ca nu a venit sa declare acest lucru, asa cum era obligat de lege”, a declarat si Ion Ion, administratorul blocului din cartierul Muncii, unde jurnalistul are un apartament cu doua camere.