Versuri șocante. Ce a scris studenta care s-a sinucis la căminul Tudor Vladimirescu, înainte de tragedie

Publicat: 04/05/2021 | 09:56

O tânără care era cazată la căminul T18, Tudor Vladimirescu, din Iași, s-a sinucis în Sâmbăta Mare. Alarma au dat-o părinții fetei care s-au îngrijorat de îndată ce au văzut că tânăra nu răspunde la telefon.

Ei au sunat apoi la recepția căminului, iar paznicul a mers rapid în camera tinerei de 19  ani pentru a vedea dacă este acolo. El a găsit-o pe fată fără suflare. Medicii ajunși la fața locului nu au putut decât să constate decesul.

Din primele verificări efectuate de oamenii legii, a rezultat că tânăra s-ar fi sinucis după ce a ingerat mai multe medicamente.

Carmen Macovei a mai recurs în trecut la un astfel de episod, fiind supusă unui tratament medicamentos, însă, se pare,că fata  nu se vindecase.

Carmen Macovei avea 19 ani și era studentă în anul I la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată Iași din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași. Cea mai bună prietenă a ei a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, un mesaj prin care aceasta își exprimă cele mai sincere regrete.

„Sunt șocată de această veste tristă. Este greu de acceptat! Tu, o ființă atât de gingașă… nu am cuvinte! Am crescut împreună, am copilărit, ne-am jucat, ne-am povestit problemele, eram amândouă zi de zi, m-ai ajutat mereu când am avut nevoie, mai ales la școală… nu îmi vine să cred! Ai plecat fulgerător ca și Alexandra… mult prea devreme, aveai un viitor în față. Condoleanțe familiei tale pentru că ai lăsat în urma ta o durere nemărginită, iar tu, odihnește-te în pace”, se arată în textul publicat de prietena tinerei studente.

Contactată de reporterii BZI.RO, prietena fetei a spus că a vorbit acum ceva timp cu aceasta, dar nu a trăit niciodată cu sentimentul că ar fi avut probleme care să o împingă la un gest reprobabil.

„Am vorbit cu ea acum foarte mult timp în urmă. Nu mi-a zis niciodată că avea probleme sau ceva de genul”, a menționat prietena studentei.

Își dorea de mult să moară?

În urmă cu mai bine de un an, Carmen a postat o poezie pe un grup de facebook, o poezie care acum pare extrem de stranie. Titlul poeziei te duce cu gândul la o poruncă, la o poruncă pe care nimeni o poate refuza. „Am zis” așa se numește poezia publicată de Carmen.

„Am zis.

Lacrimile curg șiroi,
Deși totul e uscat.
Lupta-ncepe peste noi,
Lutul s-a cam destrămat.

Patima începe iarăși
Să ne rupă de la noi,
Chiar de sufletul privește
Printre oameni vii și goi.

Strigătul iar ne blesteamă
Și din umbră vrea să vin.
Mi-am pierdut scutul din urmă,
M-am pierdut pe-un strigăt plin.

Dac-au zis c-o să mă cheme,
Nu înseamnă c-o să-i zic
Lutului să se așterne
Pentru marele nimic.

Nu ești treaz și, chiar de ai face-o,
Lumea tot în cap îți dă.
Literele tac în urmă
Prin cuvinte iar învii.”, a scris Carmen pe
18 Februarie 2019.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult