Veste bună pentru tineri, din partea GABRIELEI FIREA, după ce s-a aprobat stimulentul „Prima căsătorie“. Iată ce pregăteşte

De: Cancan
Publicat: 19/05/2017 | 14:08

Concret este vorba despre stimulentul financiar „Prima naştere“,  ce vizează cuplurile care vor avea primul lor copil. Totodată, pentru a primi acest bonus nu se va ţine cont dacă tinerii sunt căsătoriţi sau nu. De asemenea, joi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti a fost aprobată decizia în ceea ce priveşte ajutorul de căsătorie, care va fi de 1.500 de lei.

„Devoalez unul dintre proiectele la care lucrează acum Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi care nu era încă gata şi nu am vrut să spuneţi pe drept cuvânt că venim cu proiecte ca şi propuneri suplimentare pe ordinea de zi. Vom avea într-o şedinţă viitoare a CGMB şi un proiect de hotărâre care le va ajuta pe familiile tinere sau mai puţin tinere în momentul în care apare în cadrul unui cuplu un copil, cuplu căsătorit sau nu. Copiii apar şi între cetăţeni care nu au mers nici la starea civilă şi nici la o biserică, dar nu va fi această condiţie de alocare a sumei pentru naşterea unui copil“, a spus Gabriela Firea.