Încă o zi liberă legală? Veste bună pentru toți românii

De: Cancan
Publicat: 21/04/2018 | 13:36

Românii vor mai avea o zi naţională, potrivit unui proiect de lege depus de senatorul PSD Nicolae Bădălău, ceea ce înseamnă, automat, încă o zi liberă legală. 

Senatorul PSD Nicolae Bădălău a depus la Senat o propunere legislativă prin care cere instituirea Zilei Dăruirii pe 25 septembrie, parlamentarul aducând ca argument principal un citat din Blaise Pascal: “Plăcerea oamenilor cu adevărat mari e să facă oamenii fericiţi”, a spus acesta. Și cine nu ar fi fericit?

De asemenea, în expunerea de motive a propunerii legislative ce a fost depusă, în procedură de urgenţă, senatorul PSD spune că dăruirea este, înainte de toate, „un act profund şi personal”.

„Dăruirea este, înainte de toate, un act profund şi personal, izvorât dintr-o nevoie umană, aceea de a fi mai bun, generos: de a oferi celuilalt, de a te simţi împlinit, de a-i contamina pe alţii de bucuria vieţii. A dărui din inimă, a participa la ceva anume, a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva, poate însemna şi a simţi că faci parte dintr-o comunitate pe care vrei să o faci un loc mai bun şi mai frumos, a contribui la o activitate nobilă, valoroasă. Această nevoie este înrădăcinată în fiecare dintre noi”, argumentează Bădălău, potrivit Mediafax.