Veste buna pentru TOTI romanii! Ce SURPRIZA vor avea soferii cand vor face plinul la benzinarie

De: Cancan
Publicat: 09/12/2013 | 16:56

El a precizat ca ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a plecat la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii Comisiei Europene despre aceasta tema, avand consultari si cu Fondul Monetar International.

Premierul a explicat ca, astfel, operatorii de transport marfa, care folosesc motorina drept carburant, nu vor mai suporta aceasta acciza, pe care sa o introduca in pretul bunurilor de consum.

El a precizat totodata ca i-a informat atat pe presedintele Traian Basescu, cat si pe guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, despre aceasta solutie si a explicat ca pentru cele trei luni de amanare nu este necesar sa fie redeschisa Legea bugetului, ci doar de recalcularea unor parametri de deficit aferenti acestei perioade.

„Am discutat si week-end si astazi Liviu Voinea a plecat la Bruxelles cu o anumita misiune din partea mea, aceea de a avea un acord final al Comisiei Europene pentru ca acciza de 7 centi sa o aplicam doar la benzina – benzina in Romania, ca pret, este cea mai ieftina din toata Uniunea Europeana si oricum nu afecteaza cresterea cu 7 centi economia in ansamblu- iar la motorina sa amanam, pentru moment, cu trei luni introducerea accizei, in asa fel incat efectul asupra preturilor bunurilor de consum sa nu fie imediat, in aceste trei luni urmand sa gasim solutii daca putem in continuare, doar pentru motorina, sa avem un regim fiscal special”, a spus Ponta.

Modificarea in privinta accizei de 7 eurocenti va fi efectuata in sedinta de miercuri a Guvernului, daca va exista acordul CE si FMI.

In memorandumul convenit cu FMI si prezentat de MEDIAFAX la jumatatea lunii noiembrie, se afirma: „Pentru a atinge tinta de deficit, vom implementa masuri aditionale. Incepand din 2014, inflatia va fi adaugata ca un element in formula de indexare a accizelor. Accizele la carburanti vor fi de asemenea majorate cu 7 euro centi pe litru”.

Ponta a mai aratat ca discutiile cu reprezentantii companiilor petroliere vizeaza un intreg pachet de masuri, pe care in continuare nu a dorit sa le prezinte.

Agentia MEDIAFAX a transmis, joi, ca Guvernul negociaza cu reprezentantii companiilor petroliere scaderea cotei de biocarburant care ar trebui majorata, conform legii, incepand cu anul viitor la benzina si amanarea intregului calendar in care aceasta cota urmeaza sa creasca semnificativ in urmatorii ani.

Duminica, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a evitat sa spuna la emisiunea Dupa 20 de ani cine a propus majorarea accizei la benzina si motorina cu 7 eurocenti, motivand ca e un pachet mai mare negociat, si nu intra in detalii, dar a dezvaluit ca FMI a propus cresterea cotei unice de la 16% la 18%.

„Cine a venit cu aceasta masura? Ele nu sunt personalizate. Au fost multe masuri pe masa (…) nu are rost sa intram in astfel de detalii. Aceste masuri se discuta cu partea romana si noi le asumam. O masura care a fost pe masa, nu la solicitarea partii romane, si pe care nu am adoptat-o, a fost cresterea cotei unice. De la 16 la 18%. N-am adoptat-o pentru ca ne-am uitat la efectele asupra intregii economii”, a spus Voinea la emisiunea „Dupa 20 de ani”, difuzata la ProTV.

Presedintele Traian Basescu a anuntat ca va respinge Legea bugetului, o va retrimite Parlamentului si ia in calcul, ulterior, si sesizarea Curtii Constitutionale, daca Guvernul nu renunta la acciza suplimentara de 7 euro centi pe litru pentru benzina si motorina.

Basescu a declarat joi ca, in intalnirea pe care au avut-o la Cotroceni, i-a propus premierului Victor Ponta sa nu introduca acciza majorata de la 1 ianuarie 2014, iar daca nu se inchide bugetul sa o introduca de la 1 iunie, insa primul-ministru nu a acceptat.

Seful statului a adaugat ca acest refuz i-a „confirmat” ca premierul „doreste banii pentru alegerile europarlamentare” si ca punctul de vedere al lui Ponta a ramas „inflexibil”, respectiv ca va fi introdusa taxa suplimentara la combustibili.

In luna noiembrie, premierul Victor Ponta afirma ca Guvernul va mentine prevederile proiectului de buget pe anul viitor, inclusiv introducerea accizei de 7 euro centi la litrul de carburant.

Transportatorii rutieri de marfuri au comunicat ca au oprit, luni, activitatea si nu au mai trimis masini in curse, iar autocamioanele care sunt pe trasee se vor duce in parcari, declara pentru MEDIAFAX, Augustin Hagiu, reprezentantul Confederatiei Nationale Rutiere (CNR).

Transportatorii de marfa sunt nemultumiti inclusiv de introducerea accizei la motorina.

Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania are 13.000 de membri, operatori care efectueaza transporturi interne si internationale de marfa si persoane.