Veste mare pentru cei care au luat credit pentru Prima Casă! Cum se modifică legea

Publicat: 08/11/2018 | 17:16

Proiectul Prima Casă. La doi ani de la intrarea în vigoare a dării în plată, inițiatorul legii vine cu modificări. Pentru că mii de dosare au fost respinse din motive absurde, așa cum le numesc avocații, Daniel Zamfir vrea ca în text să apară clar situațiile în care românii pot renunța la casele luate pe credite, informează Antena3.

De exemplu, unii judecători au considerat drept imposibilitate de plată doar moartea subită sau o calamitate naturală.

De la intrarea în vigoare a legii, în jur de 8.000 de români au trimis notificări de dare în plată. Potrivit datelor de la BNR, doar câteva sute au fost aprobate. Multe dintre dosare au fost respinse de judecători din cauza interpretării noțiunii de impreviziune.

Inițiatorul legii vrea ca darea în plată să fie aprobată în următoarele situații:

-devalorizarea cu mai mult de 50% față de valoarea inițial evaluată a imobilului

-cursul de schimb al monedei creditului a depășit cu cel puțin 20% nivelul cursului din data contractării creditului

-gradul de îndatorare a debitului l-a depășit pe cel luat în considerare la momentul acordării creditului

-debitorul a fost executat silit

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult