Veste proasta pentru bucuresteni! Decizia va afecta sute de mii de persoane!

De: Cancan
Publicat: 31/10/2013 | 18:38

“Bugetul de venituri si cheltuieli al S.C. Metrorex S.A. pe anul 2013, a fost construit echilibrat fara pierderi, cu incadrarea in strategia bugetar – fiscala a Ministerului Transporturilor si in tintele stabilite in relatia cu Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Comisia Europeana in conditiile aplicarii masurii privind ajustarea tarifelor de calatorie cu metroul incepând cu luna mai 2013”, anunta Metrorex.

Aplicarea noilor tarife se va realiza in cursul lunii noiembrie 2013, la trei zile dupa publicarea in Monitorul Oficial a actului normativ de aprobare. Odata cu ajustarea tarifelor de calatorie cu metroul compania Metrorex are in vedere si asigurarea de raspundere civila generala pentru prejudicii produse calatorilor in caz de accidente / incidente feroviare. “Ajustarea tarifelor va conduce la o crestere lunara a veniturilor in valoare de circa 5 milioane lei care va contribui la acoperirea cheltuielilor necesare asigurarii serviciului public de transport calatori cu metroul”, mai anunta compania.

De altfel, la nivelul anului 2013 raportul dintre subventia necesara pentru acoperirea cheltuielilor de intretinere si reparatii la instalatiile din metrou si la materialul rulant in scopul asigurarii serviciului public de transport calatori cu metroul in conditii de siguranta si confort si subventia alocata depaseste 137 %, avand un deficit de finantare de circa 54 milioane lei. Prin comparatie cu alte administratii de metrou pretul actual la calatoria cu metroul din Bucuresti este de circa 45 euro centi fata de alte administratii de metrou in care pretul cel mai scazut la calatoria cu metroul este peste un euro / calatorie (exemplu: Budapesta – 1 euro, Roma – 1 euro, Paris- 1,7 euro, Viena – 2 euro, Madrid – 2 euro, Berlin – 2,10 euro, Amsterdam- 2,7 euro, Londra – 5 euro, Sofia – 0,51 euro).

De altfel, cartelele de calatorie cu metroul achizitionate pana in ziua precedenta aplicarii noilor tarife pot fi utilizate pana la terminarea numarului de calatorii sau expirarea duratei de valabilitate inscrisa pe cartela la data achizitiei. (A.S.)