Veste-șoc! Metroul din București ar putea să nu mai circule după Revelion

Publicat: 19/12/2019 | 08:52
Veste-șoc! Metroul din București ar putea să nu mai circule după Revelion

Gabriel Stanciu, directorul general Alstom Transport România, a transmis – într-o întâlnire cu jurnaliștii – că există riscul ca metroul să nu mai circule după Revelion. Riscul este ”major”, spune acesta, motivul fiind acela că expiră contractul de mentenanță la sfârșitul acestui an.

Respectivul contract va expira la 31 decembrie 2019, iar discuțiile cu reprezentanții conducerii Metrorex sunt în plină desfășurare. Totuși, există și un impediment serios – restanțele financiare nu au fost plătite de un an de zile, iar suma se ridică la 150 de milioane de lei.

„Riscul ca metroul să nu mai circule după Revelion este unul major, deoarece contractul de mentenanţă expiră la 31 decembrie şi suntem în discuţii cu conducerea Metrorex pentru a găsi soluţiile aplicabile, singurul lucru blocant, din punctul meu de vedere, fiind plata restanţelor care datează de un an şi se ridică acum la 150 de milioane de lei”, a declarat, miercuri după-amiază, directorul general Alstom Transport România, Gabriel Stanciu, într-o întâlnire cu jurnaliştii, potrivit a1.ro.

”Sunt implicaţi pasageri, este siguranţa circulaţiei”

Posibilitatea ca metroul să circule fără mentenanță este exclusă, transmite Gabriel Stanciu, fiindcă riscurile ar fi foarte mari și, fiind vorba despre siguranța călătorilor,  nimeni nu își poate asuma o asemenea responsabilitate.

”Nu o să-şi asume nimeni niciodată riscul ăsta, este absolut imposibil să meargă fără revizie. Este imposibil. Nici nu ajungi în penal, este pur şi simplu o chestiune fără sens, tehnic vorbind. Sunt implicaţi pasageri, este siguranţa circulaţiei, aşa ceva nu vor face niciodată”, spune directorul general Alstom Transport România. Discuțiile continuă, pentru identificarea soluțiilor care să elimine acest impas, însă – spune Gabriel Stanciu – trebuie să fie efectuată plata restanțelor sau să existe o garanție din acest punct de vedere. ”Este un risc. Sigur că este major, însă în continuare suntem în discuţii. Ne vedem în fiecare zi ca să găsim soluţiile aplicabile, avem acest singur punct blocant din punctul meu de vedere şi anume plata restanţelor. Dacă banii vor fi plătiţi sau dacă vom avea garanţia unei plăţi sau a unul calendar de plată garantat vom continua în condiţii excepţionale ca şi până acum, dar nu suntem încă acolo”, a mai explicat Gabriel Stanciu, potrivit sursei citate.