Veste-șoc pentru bucureșteni: „Metroul se poate închide!”

De: Cancan
Publicat: 23/11/2018 | 07:49

Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, a declarat, joi seară, că firma Astaldi are o hotărâre judecătorească ce-i permite să ceară executarea silită a societăţii Metrorex, pentru o revendicare în sumă de 47 de milioane de euro. ”Şi mâine dacă vrea, Astaldi poate să închidă metroul, pentru că are hotărâre judecătorească. Guvernul ştie acest lucru”, a spus Lucian Şova, scrie news.ro.

E alt pericol pe care-l paşte metroul (…): avem de plătit 47 de milioane de euro, claim câştigat de Astaldi în toate instanţele şi cu care, practic, Astaldi şi mâine dacă vrea să închisă metroul, Astaldi poate să închidă metroul, pentru că are hotărâre judecătorească. Guvernul ştie acest lucru. În orice oră poate să blocheze conturile”, a declarat, joi seară, la o televiziune de știri, ministrul demisionar Lucian Şova.

Acesta a explicat că de trei luni încearcă să găsească ”soluţia de a plăti această sumă”.

„Raportul arată indicii de fraudă”

În urma controlului au fost constatate deficienţe în implementarea proiectului care au condus la întârzieri în derularea contractului, dar şi la suplimentarea costurilor pentru Metrorex.

În urma controlului efectuat, rezultă indicii cu privire la existenţa unor nereguli şi/sau posibile fraude în implementarea proiectului, aşa cum sunt ele definite în Ordonanţa de urgenţă nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. Raportul arată că valoarea contractului a fost subestimată la lansarea procedurii de achiziţie iar în derulare au intervenit majorări substanţiale ale valorii acestuia, informaţii ce reprezintă indicii de fraudă„, se spune în comunicat.

Conform MT, în urma analizării modului în care a fost pregătită şi derulată licitaţia publică şi a modului de stabilire a termenilor contractuali şi implementarea contractului, s-a constatat generarea de costuri suplimentare de către autoritatea contractantă în favoarea executantului în valoare de peste 188 milioane de lei.

Având în vedere prevederile legale, precum şi faptul că proiectul este finanţat din fonduri ale Uniunii Europene, organele de control consideră necesară sesizarea Departamentului pentru lupta Antifraudă-DLAF, pentru cercetarea şi luarea măsurilor. Totodată, membrii Consiliului de Administraţie al Metrorex, precum şi conducerea societăţii, vor analiza constatările şi concluziile raportului Corpului de control al ministrului Transporturilor, Lucian Şova, şi vor dispune măsurile legale pentru stabilirea, cercetarea şi sancţionarea, după caz, a personalului responsabil pentru deficienţele constatate„, se precizează documentul citat.