Vestea momentului pentru angajații din România! Se dau 2.250 de lei de la stat

Publicat: 04/09/2022 | 12:19
Cresc taxele în București / Foto: Pixabay.com

Angajații din România pot primi până la 2.250 de lei de la stat. Noua modificare este valabilă pentru cei care pot îndeplini anumite condiții, printre care o perioadă minimă petrecută la locul de muncă. 

Românii pot beneficia de facilități de la stat dacă vor să lucreze. Conform articolului 85 din Legea nr.76/2002 , angajatorii pot obține bani pe care să-i dea angajaților, spre stimularea forței de muncă. 

Persoanele care au peste 45 de ani, sunt șomeri și sunt părinți unici care își întrețin familiile, pot primi până la 2.250 de lei. Una dintre condiții este ca românii să nu părăsească locul de muncă cel puțin pentru o perioadă de 18 luni. 

Pentru a putea beneficia de ajutorul de la stat, este necesar ca angajatorii să facă un contract cu Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmbovița în termen de 12 luni de la angajarea personalului. (CITEȘTE ȘI: Fonduri europene nerambursabile 2022. Ce trebuie să conţină dosarul care te va umple de bani de la stat)

Ce obligație au angajatorii pentru forțele de muncă

Angajatul nu trebuie să facă aproape nimic, atribuțiile fiind pe umerii angajatorului. Cei care vor înceta raporturile de muncă mai devreme de 18 luni, trebuie să le restituie  agențiilor pentru ocuparea forței de muncă sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă sau de serviciu anterior termenului menționat. 

„De facilitățile prevăzute mai sus beneficiază și angajatorii care, în raport cu numărul de angajați, și-au îndeplinit obligația, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum și angajatorii care nu au această obligație legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap și le mențin raporturile de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni”, se arată într-un comunicat al AJOFM Dâmbovița. (CITEȘTE ȘI:  Dosar prima conectare! De ce acte au nevoie românii cu venituri mici pentru a primi bani de la stat)

 

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult