Vestea momentului! Simona Halep și-a anunțat retragerea sâmbătă, 20 aprilie 2024

Publicat: 21/04/2024 | 09:56

Deși a scăpat de scandalul de dopaj și se poate întoarce, din nou, pe teren, se pare că situația nu este una prea roz pentru Simona Halep. Sâmbătă, 20 aprilie, sportiva și-a anunțat retragerea. Este vorba despre turneul Madrid Open, la care jucătoare de tenis nu o să participe. Care sunt motivele pentru care Simona Halep a decis să stea pe bară?

Cu doar 48 de ore înainte de debutul Madrid Open, Simona Halep și-a anunțat retragerea din competiție. Sportiva a pus această decizie pe seama unor probleme de sănătate, ce o împiedică să evolueze. Nu este prima retragere pe care fosta campioană o anunță.

(CITEȘTE ȘI: CALIFICARE | ROMÂNIA, FĂRĂ HALEP, A RĂSTURNAT CALCULELE ȘI A ÎNVINS UCRAINA DE LA 0-2 ÎN BILLIE JEAN KING CUP. REZULTATUL FINAL: 3-2!)

Simona Halep și-a anunțat retragerea

Așa cum spuneam, Simona Halep a anunțat că s-a retras dintr-un turneu care va avea loc în această lună. Deși fosta campioană a României a primit un wild-card pentru acest turneu, ea nu va intra pe teren din cauza unor probleme de sănătate.

Sâmbătă, 20 aprilie, Simona Halep a anunțat că nu va participa la Madrid Open. Turneul desfășurat în capitala Spaniei între 22 aprilie și 5 mai i-ar fi adus sportivei 1.000 de puncte. După ce a revenit în competiții după scandalul de dopaj, sportiva ar fi urmat să fie inclusă în tabloul principal al Madrid Open, beneficiind de un wild-card.

Nu este singura retragere pe care Simona Halep a anunțat-o, cu o săptămână în urmă, aceasta a anunțat că nu participă nici la Oeiras Ladies Open, motivele fiind aceleași probleme de sănătate.

Simona Halep visează la Jocurile Olimpice 2024

Deși nu a participat la cele mai recente turnee, Simona Halep visează la Jocurile Olimpice din 2024. Sportiva a completat cererea de participare, chiar dacă probabilitatea de a primi un wildcard este redusă.

În prezent, Simona Halep se află într-o situație destul de dificilă din cauza poziției sale în clasamentul mondial al tenisului feminin. Ea este în afara primelor 1000 de locuri WTA. Așadar, pentru a participa la Jocurile Olimpice are nevoie de o invitație specială din partea organizatorilor.

Chiar dacă șansele sunt reduse, Simona Halep speră că își va îndeplini visul. Dacă s-ar califica, acesta va fi primul său meci la Jocurile Olimpice după o pauză de 12 ani. Ultima participare a sportivei la Olimpiadă a fost în 2012, la Londra.

„Șansele să ajung la Olimpiadă sunt minime, pentru că nu am clasament, dar îmi doresc mult să ajung acolo. Dacă voi reuși să câștig câteva meciuri, o să am o șansă în plus. Nu am plănuit absolut nimic, totul este o opțiune.

O să fac tot ce pot să joc la Olimpiadă. Îmi doresc un trofeu, oricare ar fi, dar visăm acum, să ne trezim la realitate, va fi foarte greu”, declara Simona Halep.

(VEZI ȘI: VEȘTI MARI PENTRU SIMONA HALEP! ȘANSE NESPERATE PENTRU JUCĂTOAREA DIN CONSTANȚA SĂ PRIMEASCĂ WILD CARD LA JOCURILE OLIMPICE)