Vestea primita astazi de fanii FC Universitatea Craiova! Ce decizie au luat oficialii FRF

De: Cancan
Publicat: 14/08/2013 | 14:50

Horoba a menţionat că în acest moment sunt 25 de echipe înscrise ediţia 2013/2014 a Ligii a II-a. „La Liga a II-a sunt 13 echipe în Seria I şi 12 echipe în Seria a II-a. Rapidul nu m-am uitat în ce serie, dar probabil în Seria I. Universitatea lui Mititelu a fost primită în Liga a II-a prin decizia Înaltei Curţi, iar cea de-a doua, CS, s-a votat şi a fost acceptată în Liga a II-a, au fost doar 2-3 voturi împotrivă”, a spus Ioan Horoba.

Pe de altă parte, Ioan Horoba a declarat că în Comitetul Executiv nu s-a discutat despre propunerea privind un sistem cu 20 de echipe în Liga I: „Liga I are 18 echipe. Nici nu s-a discutat de propunerea cu 20 de echipe în Liga I. Nu s-a spus nici măcar un cuvânt”.

După excluderea grupării FC Universitatea Craiova, în vara anului 2011, Adunarea Genereală a FRF a oferit, anul trecut, câte un loc în Liga a II-a atât clubului condus de Adrian Mititelu, conform unei hotărâri a Curţii de Apel Bucureşti, cât şi Primăriei Craiova, locuri neocupate până în prezent.

Iniţial, primarul Lia Olguţa Vasilescu l-a susţinut pe Mititelu în disputa sa cu FRF şi în încercarea de a reînscrie echipa în Liga a II-a. Văzând că Mititelu nu reuşeşte să facă rost de banii necesari înscrierii formaţiei în Liga a II-a, Primăria Craiova a decis să formeze o altă echipă în cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova.

Ulterior, finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, şi-a înscris în competiţie gruparea pe care o conduce.

Ionut Chiperi