Veşti bune pentru câini de la CNI în privinţa noului stadion: „Am predat documentaţia…!”

De: Cancan
Publicat: 21/11/2017 | 10:00

Compania Naţională de Investiţii a dat în această dimineaţă noi informaţii despre noua arenă a „câinilor”.

Potrivit acestor informaţii, noua arena din „Ştefan cel Mare” va fi construită în locul velodromului, iar actuala arenă, aflată în proprietatea lui Nicolae Badea, după un contract făcut cu CS Dinamo, nu va fi demolată. E vorba despre o suprafaţă de 4,2 hectare, care se suprapune peste vechiul velodrom din Parcul Sportiv Dinamo, la care se adaugă şi 2.000 de metri pătraţi din poligonul de tir.

Noul stadion al „câinilor”  va avea între 20.000 şi 25.000 de locuri, aşa cum a recomandat Federaţia Română de Fotbal, arena urmând a costa între 30 şi 38 de milioane de euro.

Compania Naţională de Investiţii informeză că a fost predată documentaţia pentru construcţia noului stadion Dinamo, deşi se vehiculau ca variante de înlocuire stadionul Cotroceni şi stadionul Sportul.

 „A fost predată documentaţia, dată fiind schimbarea amplasamentului a fost înaintat în cadrul MDRAPFE propunerea de modificare a amplasamentului în Lista sinteză a subprogramului Complexuri sportive în vederea demarării ulterior a procedurii de aprobare a indicatorilor tehnico economici la nivel de studiu de prefezabilitate, respectiv fezabilitate”, se arată îngtr-un comunicat remis de Compania Naţională de Investiţii.

Ţara noastră se numără printre ţările care va găzdui cea de-a 16-a ediţie a Campionatului European de fotbal din 2020. Întrucât atunci se aniversează 60 de ani de la înfiinţarea turneului, competiţia se va desfăşura în 13 oraşe ale Europei. 

Cristi P.