Vești bune pentru români. Guvernul a hotărât ca ziua de 30 aprilie să fie declarată liberă

Publicat: 29/03/2019 | 11:49
Vești bune pentru români. Guvernul a hotărât ca ziua de 30 aprilie să fie declarată nelucrătoare

Ministerul Muncii anunță că ziua de marți, 30 aprilie, va fi liberă. Decizia a fost luată vineri, în ședința de Guvern. Decizia a fost adoptată deoarece ziua de miercuri, 1 mai, este declarată nelucrătoare, conform Codului Muncii.

„Guvernul a stabilit ca data de 30 aprilie 2019 să fie zi liberă pentru salariații din sectorul bugetar, potrivit unei hotărâri aprobate astăzi, având în vedere că miercuri, 1 mai, este zi liberă nelucrătoare conform Codului Muncii. Măsura este adoptată și pentru recuperarea capacității de muncă a angajaților, dar și pentru stimularea turismului. Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă”, transmit reprezentanții Ministerului Muncii, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, pentru recuperarea zilei de 30 aprilie, instituţiile publice îşi vor prelungi timpul de lucru până la data de 31 mai, după planificările stabilite.