Vești bune pentru români! ”Până la Paște nu va mai fi nimic care să ne amintească de pandemie”

Publicat: 15/02/2022 | 19:31

Ar putea fi cea mai bună veste pentru români în ultimii doi ani! Adrian Marinescu, director medical la Institutul „Matei Balș” din București, apreciază că până de Paște, românii nu vor mai fi obligați să urmeze restricțiile cu care s-au obișnuit în ultimii doi ani.

”Putem să spunem că nu vom mai avea acele măsuri restrictive. Până în Paște cred că se vor întâmplă lucrurile destul de repede. În afară de masca la interior, vom rezolva cât de curând, nu vom mai avea masca la exterior.

Activitățile vor fi într-o limita normală. Iar ultima va fi masca la interior care va rămâne ca o recomandare. Și cred că până în Paște aceste lucruri se vor întâmpla. Este ceea ce se întâmplă peste tot în Europa.

Vor fi niște etape. Eu m-am referit până la momentul în care nu vom mai avea absolut nimic. Nimic care să ne mai amintească de pandemie”, a precizat Adrian Marinescu.

21.885 de noi cazuri în ultimele 24 de ore

Până astăzi, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.596.269 de cazuri de infectare cu COVID-19, dintre care 93.218 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

2.167.427 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 61.880 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 10.415, cu 523 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.155 de persoane, similar cu ziua anterioară. Dintre cei 1.155 de pacienți internați la ATI, 986 sunt nevaccinați.

Sursa foto: Arhiva Cancan