Vești deloc bune! Vaccinul AstraZeneca ar fi provocat primul deces în Croația

Publicat: 09/12/2021 | 11:24

Vești deloc bune! Croația a confirmat primul caz de deces din țară care ar fi fost provocat de vaccinul anti-COVID.

Un tânăr de 33 de ani a murit în luna martie, după ce i s-a administrat prima doză de vaccin AstraZeneca.

Bărbatul ar fi murit din cauza trombozelor și trombocitopeniilor, la 12 zile după vaccinare. Din martie și până acum, autoritățile medicale croate au investigat cazul, iar concluzia este că decesul are legătură cu administarea serului.

Un bărbat din Iași, probleme grave de sănătate după același vaccin

Un inginer ieșean a rămas cu un diagnostic crunt în urma imunizării împotriva COVID-19. Vasilică N. are 50 de ani și în urmă cu 10 luni s-a vaccinat cu serul AstraZeneca, iar imediat după imunizare a început să se simtă foarte rău.

Acesta prezenta dureri severe de cap, la câteva ore după ce s-a vaccinat, crezând că este doar efectul advers al vaccinului și va trece, însă medicii i-au dat o veste tristă. Ieșeanul suferă de cefalee tip cluster, în urma vaccinării

Vasilică N. este inginer din Iași și a rămas cu o afecțiune gravă în urma imunizării împotriva COVID-19, cu serul AstraZeneca . Ieșeanul are 50 de ani, iar la câteva ore de la administrarea primei doze a început să simtă niște dureri îngrozitoare de cap. După o lună a hotărât să meargă la medic și a primit o veste tristă, aceea că după administrarea vaccinului împotriva COVID-19 a fost declanșată o afecțiune neurologică, cefalee de tip cluster, care se manifestă cu dureri severe de cap.

”Nu mă puteam concentra

„Eu m-am vaccinat în luna februarie 2021 cu serul AstraZeneca și la câteva ore după administrarea vaccinului m-am simțit rău. Inițial am zis că e normal și că cel mai probabil sunt reacții adverse ale vaccinului și vor trece. Durerile de cap au început să fie din ce în ce mai severe și nu înțelegeam de ce.

Abia după o lună de la administrarea primei doze m-am hotărât să merg la medic pentru că nu mai puteam suporta durerea de cap, atât de puternică era. Am ajuns în urgență la Spitalul de Neurochirugie, unde mi-au spus că în urma vaccinului am făcut o boală pe care o voi avea toată viața, cefalee de tip cluster.

Am act de la medic care dovedește asta. Scrie negru pe alb că această afecțiune a apărut ca efect advers după administrarea primei doze de AstraZeneca. Eu sunt inginer și nu mai puteam lucra, nu mă puteam concentra. De atunci sunt sub tratament. Când le-am spus ce mi s-a întâmplat de la prima doză, nu au vrut să îmi mai facă rapelul, iar acum sunt restricționat că nu am certificat verde”, a declarat inginerul Vasilică N.

Sursa foto: Arhiva Cancan